O nouă escrocherie ia amploare pe internet

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

masina

Sătmărenii care doresc să-şi achiziţioneze un autoturism second-hand de pe site-urile cu anunţuri de profil trebuie să fie foarte atenţi de la cine şi ce cumpără şi, mai ales, să nu trimită bani nimănui, nici chiar sieşi. Un grup de ţepari acţionează pe aceste site-uri postând anunţuri cu autoturisme relativ noi, de şase-şapte ani vechime, la preţuri incredibil de mici, astfel încât să lase impresia că este un adevărat chilipir. Aceştia preferă să comunice cu potenţialii cumpărători doar pe e-mail, spunând că sunt într-o zonă din Anglia unde nu este semnal pentru telefon mobil, iar după câteva schimburi de mesaje electronice, ţeparii cer bani în avans prin Western Union pretextând faptul că în acest fel cumpărătorii dovedesc că sunt de bună credinţă. La un pas de a lua o ţeapă de 2.200 de euro s-a aflat şi un sătmărean care doreşte să-i atenţioneze şi pe alţii.

Atenţie la Corina Stroe!
Duminica trecută, pe două dintre site-urile cu anunţuri de vânzări autoturisme second-hand a apărut un anunţ prin care o anumită doamnă Corina scotea la vânzare un Volkswagen Passat din 2004, înmatriculat în România, foarte bine întreţinut şi fără ca taxa să fie recuperată, la preţul de 2.200 de euro, deşi preţul unor astfel de maşini este aproape dublu. Anunţul arăta că vânzătorul este din judeţul Satu Mare. Ciudat a fost faptul că deşi în marea lor majoritate îşi trec în anunţ şi numerele de telefon, Corina, după cum figura pe unul dintre site-uri, sau Stroe, pe celălalt, a lăsat potenţialilor cumpărători doar posibilitatea de a fi contactată prin e-mail. Un alt lucru ciudat este faptul că anunţul a fost postat doar o singură zi.
Văzând anunţul, sătmăreanul, care tocmai era în căutarea unei astfel de maşini, nici nu a stat mult pe gânduri şi i-a trimis Corinei Stroe un mail prin care îşi arăta interesul pentru maşina respectivă. “Mi s-a părut mie ciudat că şi-a lăsat doar un e-mail, dar la un astfel de preţ merita să încerc”, ne-a declarat sătmăreanul.
După circa o zi, sătmăreanul care s-a crezut norocos, a primit din partea Corinei Stroe, de pe adresa corina.stroe@email.com, un mesaj prin care se prezenta ca fiind o femeie de 54 de ani din Satu Mare, dar care în primăvară a divorţat după care s-a mutat în orăşelul Sedberg din Anglia unde îngrijeşte o femeie în vârstă. Totodată mai afirma că orăşelul Sedberg se află într-o zonă muntoasă şi nu are semnal la telefonul mobil, de aceea preferă corespondenţa prin poşta electronică. “Maşina o vând deoarece în ţară nu mai am pe nimeni iar eu am de gând să mă stabilesc definitiv aici. Nu are rost să mai plătesc impozite şi taxe după ea dacă nu o foloseşte nimeni, plus că ar fi păcat să stea în garaj să se strice, nefiind utilizată. Maşina e ca nouă”, îşi explica femeia motivul preţului mic al maşinii. “Dacă sunteţi într-adevăr interesat de maşină şi vreţi să o cumpăraţi eu pot să îmi iau bilet de avion şi să vin în România pentru a încheia vânzarea numai dacă sunt sigură că vreţi să îmi cumpăraţi maşina şi că aveţi banii disponibili pentru acest lucru. Nu îmi permit să mă plimb degeabă. Vă daţi seama, nu e uşor pentru o femeie”, se arăta în primul mesaj trimis de Corina Stroe.

S-a ajuns şi la bani
După mai multe mesaje, în care sătmăreanul a cerut insistent să se audă cu doamna Stroe la telefon, lucru pe care aceasta l-a evitat de fiecare dată, a venit şi mesajul inevitabil în care se solicitau bani în avans. Şmecheria pare la prima vedere inexplicabilă: “Eu mâine îmi cumpăr biletul de avion. După ce ajung în România vă sun şi stabilim exact. Înainte să fac asta vreau să mă asigur că nu vin aiurea până acasă. Soţia sau un prieten poate merge la Oficiul Poştal din localitate şi să facă un transfer de 2.200 de euro pe numele dumneavoastră în Anglia utilizând servicul Western Union. După ce transferul este făcut, trebuie să îmi trimiteţi o copie după documentul de transfer. Vă rog să înţelegeţi că nu solicit o plată în avans, singurul care ar putea ridica banii din Anglia sunteţi dvs.”, se arăta în mesajul Corinei Stroe, care în acest fel şi-a dat arama pe faţă.

Sătmăreanul i-a trimis doamnei, sau mai bine zis ţeparului care se ascunde sub numele de Corina Stroe, un mesaj prin care a precizat că nu este de acord cu propunerea şi i-a cerut din nou să vorbească la telefon pentru a lămuri înţelegerea. Ţeparul a mai trimis apoi un mesaj că nu va veni la Satu Mare dacă sătmăreanul nu trimite banii, după care nu a mai scris nimic. Probabil şi-a dat seama că nu i-a reuşit tentativa de înşelare.

Care este şmecheria?
Înşelătoria este recent pusă la cale de o reţea de români care activează pe site-urile de vânzări auto. Pentru a-şi atinge scopurile, escrocii se folosesc de una dintre cele mai cunoscute companii de transfer de bani din lume, şi anume Western Union. Dacă reuşesc să convingă potenţiala victimă să-şi trimită bani chiar ei însuşi prin acest sistem, nu se ştie prin ce modalitate, probabil prin neatenţia funcţionarelor de la ghişee, ţeparii reuşesc să scoată banii astfel că victima rămâne cu paguba. Potrivit procedurilor Western Union, un client al acestei companii poate încasa banii doar dacă are la el un act de identitate şi codul tranzacţiei. Ţeparul care ridică aceşti bani se prezintă cel mai probabil cu un act de identitate fals.
Astfel de ţepe au mai fost înregistrate la nivel naţional, ba chiar Poliţia a deschis o anchetă, dar încă nu a fost prins niciun escroc. Până atunci, însă, sătmărenilor li se recomandă să aibă grijă ce şi de la cine cumpără şi, înainte de toate, să nu trimită bani nimănui, prin niciun sistem, nici chiar lui însuşi, pentru că altfel pot cădea în plasa acestor escroci. Din fericire, sătmăreanul nostru a scăpat, dar cine ştie câţi alţii au muşcat momeala.

Florin Dura

21 Responses to O nouă escrocherie ia amploare pe internet

  1. Am patit si eu la fel dar nu numai cu o persoana ci cu 3.Posibil sa fi fost aceeasi persoana dar cu numele schimbat deoarece toti 3 aveau aceleasi vorbe,si masina era postata numai o singura data.Ziceau sa le trimit banii inainte sa vina in tara ca sa fie siguri ca nu vina degeaba…

    adrian
    27/01/2014 at 20:47
    Reply

  2. M-am lovit si eu de o asemenea situatie. Am vrut sa cumpar o Alfa Romeo 147 din Piatra Neamt de la o persoana pe nume Emilia Raducan. Mai jos puteti vedea mailul de la persoana respectiva. Daca intalniti asa ceva feriti-va!
    ………………………………………………………………….

    Eu maine imi cumpar biletul de avion .
    Dupa ce ajung in Romania va sunt si vedem exact cum ne intalnim.
    Inainte sa fac asta vreau sa ma asigur ca nu vin in aiurea pana acasa , va dati seama ca e distanta mare , plus ca trebuie sa rog o prietena care are si ea grija aici de o persoana in varsta sa se ocupe de doamna pe care o ingrijesc , sa ii aduca de mancare , etc.
    As dori sa fiu sigura ca o sa cumparati masina si de asemenea sa va ofer si eu certitudinea ca voi veni la intalnire. Am o propunere pentru dumneavoastra si daca sunteti de acord ramane totul cum am stabilit .

    O voi ruga maine pe prietena mea de aici sa trimita prin sistemul Western Union ( pentru ca este cel mai sigur si mai folosit serviciu din lume ) 3000 euro de aici la Piatra Neamt pe numele meu. Prietena mea va fi expeditoarea banilor iar eu voi fi destinatar si voi lua inapoi banii de la Oficiul Postal din Piatra Neamt cand ne vom intalni . De indata ce transferul este facut, va voi trimite o copie a documentului de transfer. Aceasta va fi dovada mea ca voi veni la intalnirea cu dumneavoastra.

    Acelasi lucru il vreau si de la dumneavoastra . Sotia sau un prieten poate merge la Oficiul Postal din localitate. Acesta trebuie sa faca un transfer de 3000 Euro pe numele dumneavoastra in Anglia utilizand servicul Western Union. Acesta este un serviciu postal în care nu aveti nevoie de un cont bancar. Este un transfer de la o persoana la o persoana care se realizeaza instantaneu. Dupa ce transferul este facut, trebuie sa imi trimiteti o copie dupa documentul de transfer.
    Dupa ce ajung in Romania, testati masina va convingeti ca nu are nici un fel de problema , facem contracul de vanzare cumparare iar apoi vom merge impreuna la Oficiu WesternUnion si cu pretextul ca ati gresit numele , schimbam numele destinatarului din Anglia cu numele meu, iar eu voi lua bani cand ajung acolo si restul mii dati in mana .

    Transferul dumneavoastra trebuie sa arate asa :
    sotia/ un prieten – expeditor
    numele dumneavoastra – destinatar
    tare de destinatie – anglia ( orasul Sedbergh)

    Va rog sa intelegeti ca nu solicit o plata în avans, singurul care ar putea ridica bani din Anglia sunteti dvs. Eu nu voi avea acces la bani decat dupa ce vom schimba numele destinatarului cu numele meu.
    Acest transfer va costa aproximativ 40, 50 EUR, aceasta suma v-o scad eu din pretul masini.
    Inca odata nu vreau sa par nepoliticoasa si sper ca mi-ati inteles mesajul . Nu as vrea sa fac un drum atat de lung fara sa fiu sigura ca vom incheia afacerea, sunt femeie si mi-e frica . De asemenea in felul asta va ofer si eu dumneavoastra o certitudine ca voi veni la intalnire.

    anonim
    28/01/2014 at 13:07
    Reply

  3. asta nu e stire … chestia asta se practica de 6 ani 🙂

    aaaa
    28/01/2014 at 20:59
    Reply

  4. M-am intalnit si eu recent cu astfel de situatie , feriti-va de Mihaela Vescan. Acelasi email am primit si eu .

    Dany
    04/02/2014 at 21:50
    Reply

  5. Feriti-va de Mihaela Vescan. Aceleasi prostii mi le-a trimis si mie prin email.

    Dany
    04/02/2014 at 21:51
    Reply

  6. feritiva de Adela Oltean.acelasi lucru am patit si eu.

    ioana
    12/05/2014 at 18:31
    Reply

  7. Fiți atenți ce țeapa vrea sa dea asta……textul original este in/ English Americano -Saxona/ …hha nu și-a gasit fraierul.

    Accept prețul și starea. Această vânzare este diferit, așa că am implor să ia-ti timp pentru a citi și înțelege. Autovehiculul va fi livrat până la fiul meu de transportatori profesioniști care vor veni și preluare la domiciliu după ce ați confirmat plata. Deci, am obiceiul să vină la controlul vehiculului.

    Nu am nici o intenție de a conduce aceasta, vehiculul va fi luată până la piese de la fiul meu care este studiază pentru diploma de masterat în inginerie mecanică și de a face în prezent un proiect experimental greu. Acest proiect necesită un vehicul care a fost expus la un teren diferit și vreme în comparație cu ceea ce avem aici care este motivul pentru care am să cumpere de la o altă țară din afara SUA.

    El este unul dintre acei copii Super inteligente și vreau ca el să aibă o adevarata afacere pentru a lucra cu. De asemenea, ca o ofertă de pace pentru a fi în mod inevitabil o absent tata din cauza Numirea mea Naval. Deci, am nevoie de cooperarea pe această. Eu voi fi de plată vă prin PayPal (www.paypal.com) și la doar corect că i se va fi responsabil pentru taxele de transfer PayPal prea.

    Lucrez pentru US Navy și eu sunt în prezent într-o navă naval la mijlocul mării, așa că nu au acces la contul meu bancar în mod direct, așa că am putea plăti doar prin paypal. Sper aveți un cont cu PayPal. Dacă nu, i-ar fi bucuros dacă ai putea configura un cont cu PayPal (www.paypal.com). Apoi, puteți conecta, de asemenea, contul bancar în profilul dvs. PayPal, astfel încât să puteți primi bani pe ea.

    Asteptam raspunsul dvs. Si raspunsul meu a fost intr-o română clara….
    Am mers la vrajeala ta ca sa ma distrez putin cu tine ai grija ca POLITIA anti-frauda i-ti poate bate la usa dupa ce te localizeaza !!!

    cristi
    04/03/2015 at 01:54
    Reply

  8. Feriti-va de Moldoveanu Georgica. Se da drept doctor pediatru cu adresa de email MOLDOVEANU Georgica <moldo.geo@doctor.com>

    anonim
    25/03/2016 at 20:47
    Reply

  9. am patit-o si noi, in octombrie 2016, toate detaliile aici https://desteapta.wordpress.com/2016/10/28/escroc

    desteapta
    28/10/2016 at 13:48
    Reply

  10. Feriti-va de Adriana Andrei se da drept medic pediatru in Anglia.Are o Skoda Octavia 2 pusa la vanzare in Buzau.Incearca sa tepuiasca prin Western Union

    atentie la neatentie
    02/11/2016 at 11:47
    Reply

  11. atentie la Alina Neagu "neagu.a@doctor.com", se da drept medic chirurg, evident in Anglia. "Vinde" Toyota Yaris 1.4 diesel.

    frauda
    03/11/2016 at 23:11
    Reply

  12. atentie la Alina Neagu <neagu.a@doctor.com>, "vinde" Toyota Yaris din anul 2007 (prima inmatriculare in Germania martie 2008) , 1.4diesel, 2500 euro. Evident, e medic pediatru in Anglia 🙂 :
    "Eu lucrez de cativa ani in Londra, ca doctor pediatru si doresc sa ma stabilesc aici deoarece profesia mea este bine remunerata si respectata. Din dorinta si nevoia de a vinde cat mai repede am pus deja un pret mic si nu doresc sa ma discutam legat de acest aspect."
    🙂 🙂

    besmart
    03/11/2016 at 23:29
    Reply

  13. atentie la Alina Neagu <neagu.a@doctor.com>! "Vinde" Toyota Yaris din anul 2007 (prima inmatriculare in Germania martie 2008) , 1.4diesel, 2500 euro. Evident, e medic pediatru in Anglia 🙂 .Dupa ce i-am transmis ca mesajul sau si adresa de mail au ajuns la politie, a inceput sa-si etaleze “vocabularul”.

    besmart
    03/11/2016 at 23:32
    Reply

  14. Atentie la Alina Neagu <neagu.a@doctor.com>, "vinde" Toyota Yaris din anul 2007 (prima inmatriculare in Germania martie 2008) , 1.4diesel, 2500 euro. Evident, e medic pediatru in Anglia 🙂 . Dupa ce i-am transmis ca mesajul sau si adresa de mail au ajuns la politie, a inceput sa-si etaleze “vocabularul” 🙂

    besmart
    03/11/2016 at 23:55
    Reply

  15. sa ma pupe undeva escrocii astia

    futu-va-n cur
    14/12/2016 at 22:51
    Reply

  16. Feritiva si de dorin.huza@doctor.com

    Ioana maria
    17/08/2017 at 20:07
    Reply

  17. Atentie si la …. adi_b@doctor.com zis bunica adrian care prezinta chiar si un buletin pe numele lui. Profesie medic pediatru de succes in Londra si cu frica de Dumnezeu dintr-o familie saraca.

    m
    21/08/2017 at 18:43
    Reply

  18. dorin.huza@doctor.com
    Acum vinde Dacia Logan 2011….
    "Din februarie am prins un contract aici in Londra si lucrez ca doctor pediatru la un cabinet privat. Din dorinta de a vinde cat mai repede am pus deja un pret mic si nu doresc sa ma discutam legat de acest aspect. Daca credeti ca mai vreti sa negociati sau sa faceti din aceasta masina o afacere, eu nu sunt de accord si am rugamintea sa nu ne pierdem timpul."

    "Doresc sa ma stabilesc aici, profesia mea este bine remunerata si respectata. Este in Tg Mures, acolo am eu domiciliu si am lasat o intr un garaj inchiriat."

    Atat
    23/08/2017 at 20:38
    Reply

  19. cristian.a@doctor.com

    Va scriu in legatura cu masina Mercedes E class din anul 2007 pe care am pus o la pretul 2100 euro. Este in stare perfecta de functionare si nu are absolut nici o problema tehnica, decat cea estetica. Are usile pe partea dreapta atinse usor inclusiv aripile. Accidentul este de la sarbatorile pascale cand am fost in tara iar cei de la asigurare de la Allianz au preferat sa ma despagubeasca in regie propie. Masina nu are airbaguri sarite sau alte erori iar interiorul este ingrijit si nu prezinta urme de uzura, dealtfel am si carte service cu toate reviziile trecute. Din partea mea nu este problema sa mergem la service pentru verificare, ideea este sa fiti hotarati pe marca si modelul meu.

    Din februarie am prins un contract aici in Londra si lucrez ca doctor pediatru la un cabinet privat. Din dorinta si nevoia de a vinde cat mai repede am pus deja un pret mic si nu doresc sa ma discutam legat de acest aspect. Daca credeti ca mai vreti sa negociati sau sa faceti din aceasta masina o afacere, eu nu sunt de accord si am rugamintea sa nu ne pierdem timpul.

    Nu vreau sa par nepoliticos, dar momentan nu mai vreau sa vorbesc la telefon pana nu sunt convins ca doriti intradevar sa cumparati masina. Inteleg ca este normal sa ceri detalii, dar sunt multi care pun 10 intrebari din care 5 nu isi au rostul, foarte multi propun sume derizorii si vor negocieri duse pana la nesimtire.

    Masina am cumparat o personal in anul 2015 din Germania si este inmatriculata in Romania pe numele meu. Am platit taxa la prima inmatriculare si nu am recuperat o, la vremea aceea nu era foarte mare. Doresc sa ma stabilesc aici, profesia mea este bine remunerata si respectata. Este in Bacau, acolo am eu domiciliu si am lasat o intr un garaj inchiriat.

    Cand m am hotarat sa vand masina am luat in calcul ca trebuie sa fac un drum de aici din Anglia pana acasa, deci nu ar fi asta o problema, as putea sa vin in 2 zile in tara dar as vrea sa fiu sigur ca dvs chiar doriti sa cumparati masina. Din partea mea nu este problema sa mergem in service pentru verificare.

    IAR
    06/09/2017 at 17:25
    Reply

  20. Am primit acest Mail acum cateva minute!
    Corp mesaj
    Buna dimineata, ma bucur sincer ca doriti sa continuam discutia. Sa stiti ca este in stare de functionare, se poate merge cu masina in treptele 1,3 si 5, accept orice fel de test dupa cum am spus in mesajul anterior. Ar trebui sa va scot fiscalul si hartia cum ca taxa nu a fost recuperata, sa facem contractul de vanzare cumparare si cam atat din cate stiu eu si sa mergem sa ii facem un test la masina, daca doriti.

    In cazul in care se descopera vreo defectiune eu sunt de acord sa va las din pretul masinii exact valoarea necesara remedierii defectiunii daca o sa fie cazul. Daca nu se descopera defectiuni la starea tehnica sau estetica as dori sa nu mai discutam pretul deoarece consider ca oricum am pus o la un pret foarte ok pentru cumparator.

    Itp ul si asigurarea sunt valabile pana in vara acestui an. Dar din cate stiu dvs va trebui sa va faceti alta asigurare deoarece a mea nu va mai fi valabila dupa ce transcrieti masina pe numele dvs. La itp ramane aceeasi valabilitate chiar daca se schimba propietarul.

    Am sa ma uit acum la Blue Air sau Wizz Air pe site si am sa incerc sa rezerv un bilet mai ieftin pentru zilele viitoare si am sa va contactez in aceasta dimineata. Va rog sa imi lasati nr dvs de telefon.

    In functie de pretul biletului pot sa plec maine sau duminica si ramane sa ne vedem luni dimineata.

    Petrut
    08/09/2017 at 09:06
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *