Patru tineri sălăjeni prinşi la Carei după o urmărire ca-n filme

Filed under: Locale |

hoti

Patru tineri sălăjeni au fost reţinuţi luni de poliţiştii din Carei, după ce au fost depistaţi în flagrant în timp ce furau bunuri din autoturisme. Suspecţii se află acum în Arestul Poliţiei, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat. Din ancheta poliţiştilor a rezultat că cei patru tineri au comis opt furturi din autoturisme parcate în Carei şi alte două din localităţile Săcăşeni şi Sărăuad, valoarea bunurilor furate, dar recuperate, ridicându-se la suma de 5.000 de lei. Poliţiştii au extins cercetările, existând indicii că suspecţii au mai fost implicaţi şi în comiterea altor infracţiuni de acest gen.

Cei patru tineri, din localitatea Pusta, judeţul Sălaj, au pornit duminică spre Carei, cu un autoturism, plănuind să fure acumulatori auto, pe care să-i valorifice apoi la centrele de colectare a fierului vechi, pentru a face astfel rost de bani. Planurile le-au fost dejucate însă de poliţiştii careieni, care i-au prins tocmai „în acţiune” şi i-au reţinut pentru furt, deşi cei patru au încercat să scape de răspunderea penală. Patrula de siguranţă publică, formată din poliţist şi jandarm, care supraveghea duminică noaptea, după ora 04.00, zona străzii Constantin Zăgănescu din Carei, a fost prima care a suspectat o încălcare a legii.

Aceştia se aflau în maşina lor, încărcată cu bunuri furate: zece acumulatoare auto şi trei radiatoare, iar în momentul în care poliţiştii s-au apropiat pentru a-i legitima, aceştia au demarat, ieşind din municipiu. Deşi suspecţii au încercat să-şi asigure scăparea, echipajul de poliţie a pornit cu autoturismul în urmărirea lor, iar la intrarea în localitatea Pişcolt tinerii au abandonat maşina cu toate bunurile furate, şi au fugit pe câmp. Astfel că în căutarea suspecţilor au fost cooptaţi şi poliţiştii de investigaţii criminale din Carei, precum şi cei din cadrul Secţiei 5 Petreşti Poliţie Rurală.

La scurt timp, un agent de poliţie rurală şi un poliţist de frontieră au reuşit să-i prindă pe doi dintre tinerii implicaţi în furturile din autoturisme, Florin C., în vârstă de 20 de ani, şi Călin C., în vârstă de 29 de ani. Ulterior, continuând cercetările, poliţiştii i-au depistat şi pe ceilalţi doi suspecţi, Florin C., în vârstă de 22 de ani şi Dorel R., în vârstă de 21 de ani, astfel încât pe numele celor patru tineri care au fugit de la locul faptei au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Între timp, proprietarii autoturismelor descopereau că maşinile le-au fost sparte şi că le lipseau bateriile ori radiatoarele. La sediul Poliţiei din Carei însă, proprietarii păgubiţi şi-au găsit bunurile furate, pe care poliţiştii le recuperaseră în timpul nopţii.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *