Ponta spune că este “convins” că justiţia este independentă şi nu poate fi influenţată de nimeni

Filed under: Politic |

1

Premierul Ponta a declarat că este “convins” că justiţia este atât de independentă încât nu poate fi influenţată nici de el şi nici de “cel care are cheile justiţiei”, comentând astfe raportul Inspecţiei Judiciare în care se arată că delaraţiile premierului în cazul Năstase au afectat independenţa.

“Sunt convins că populaţia are mare încredere în justiţie (…) Eu sunt liniştit de faptul că justiţia este atât de independentă încât, în mod sigur, nu poate fi influenţată de nimeni, nici de cel care are cheile justiţiei, nici de mine, de nimeni. Sunt atât de convins de independenţa justiţiei din România şi de faptul că nici dacă ai cheile justiţiei nu se întâmplă nimic, ea tot independentă rămâne, încât e foarte bine”, a spus Ponta.

Declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor sesizări penale afectează independenţa justiţiei şi induc un sentiment de neîncredere, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, care va fi prezentat joi, în Plenul CSM.

“Declaraţiile premierului afectează independenţa justiţiei, inducând în rândul populaţiei un sentiment de neîncredere”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Tamara Manea.

Raportul a fost transmis joi dimineaţă şi urmează să fie prezentat în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar membrii Plenului vor decide dacă şi-l vor însuşi, a precizat Tamara Manea.

Ulterior, plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit, joi, raportul Inspecţiei Judiciare potrivit căruia declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor sesizări penale au afectat independenţa sistemului judiciar.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, în 8 ianuarie, Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta atât despre condamnarea lui Adrian Năstase, cât şi despre celeritatea soluţionării unor sesizări penale.

În sesizarea transmisă Inspecţiei Judiciare, Secţia pentru judecători a CSM arăta că declaraţiile premierului au caracter politic, “iar în raport cu principiul separaţiei puterilor în stat, Consiliul nu poate interveni în disputele de natură politică”.

Purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, declara, pentru MEDIAFAX, că în urma sesizării primite de la Consiliul Superior al Magistraturii, IJ va analiza dacă au fost aduse atingeri sistemului judiciar prin declaraţiile făcute de premier în 6 ianuarie. În cadrul acestor verificări vor fi avute în vedere şi declaraţiile premierului Victor Ponta privind sesizările trimise de Guvern la DNA.

“Nu vom verifica modul în care au fost instrumentate dosarele sau cum au fost soluţionate, ci dacă au fost tergiversări nejustificate”, preciza Tamara Manea.

Potrivit sursei citate, se va verifica în ce măsura afirmaţiile premierului Victor Ponta sunt reale.

“Premierul, în cadrul unei emisiuni televizate, a făcut referire la mai multe dosare. Modalitatea prin care se va face verificare o va alege inspectorul”, spunea purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare.

Tamara Manea preciza că verificările nu vizează modul în care au fost instrumentate dosarele lui Adrian Năstase.

“Direcţia Naţională Anticorupţie a instumentat dosarul lui Adrian Năstase, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o decizie în acest sens. Nu vor fi făcute verificări la acestea”, a adăugat Manea.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Adrian Bordea, declara, în 10 ianuarie, că nu vor avea loc controale la ICCJ sau la DNA, ci vor fi făcute verificări ale Inspecţiei Judiciare, impuse de lege.

Judecătorul Adrian Bordea a făcut aceste precizări după ce în presă s-a vehiculat ideea că vor fi verificări la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Direcţia Naţională Anticorupţie, în urma afirmaţiilor făcute de premierul Victor Ponta, într-o emisiune de televiziune. Premierul a spus, după condamnarea lui Adrian Năstase, că fostul premier este “condamnat politic” şi că pentru ilegalităţi reclamate de Guvern privind acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există răspuns de la Parchet.

“Nu este vorba despre un control, e vorba de verificările care sunt impuse de lege, de articolul 3 litera e) din Regulamentul de organizare al Inspecţiei Judiciare, care, în urma sesizării privind apărarea independenţei justiţiei trebuie să facă verificări. Aşa scrie norma. Noi am luat practic textul din normă. Nu este nimic altceva decât ceea ce a făcut Inspecţia Judiciară de fiecare dată când a avut de apărat independenţa justiţiei”, spunea Adrian Bordea.

Preşedintele CSM preciza că în conţinutul adresei transmise Inspecţiei Judiciare de către cele două secţii ale Consiliului nu s-a făcut menţiunea unui control la instanţa supremă sau la DNA.

“Atât Secţia pentru procurori, cât şi Secţia pentru judecători au avut în vedere apărarea independenţei sistemului judiciar, iar noi ne-am pronunţat şi pe apărarea independenţei, imparţialităţii procurorilor din cadrul DNA”, preciza vicepreşedintele CSM, procurorul Gheorghe Muscalu.

Inspecţia Judiciară a analizat dacă sunt întârzieri nejustificate în verificarea sesizărilor trimise la DNA de Corpul de control al premierului, după ce Victor Ponta a spus că pentru ilegalităţi reclamate de Guvern privind acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există răspuns de la Parchet.

Instanţa supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat, luni seară, la Penitenciarul Rahova.

Premierul Victor Ponta a afirmat că Adrian Năstase este un condamnat politic şi o victimă a regimului Băsescu, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Monica Macovei şi Daniel Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici.

El a arătat, la România TV, că sentinţa dispusă împotriva lui Năstase, care a fost principala ţintă a lui Băsescu începând din 2005, reprezintă o nedreptate şi a amintit că pentru sesizările de ilegalităţi transmise de Guvern pentru acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există niciun răspuns din partea Parchetului.

În acelaşi timp, Ponta a comparat situaţia lui Adrian Năstase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko.

“Eu cred că Adrian Năstase a fost nu doar cel mai bun prim-ministru de după 1989, dar şi cel mai puternic adversar al lui Traian Băsescu şi cred că, din punct de vedere politic, cazul Adrian Năstase este perfect comparabil cu cazul Iulia Timoşenko”, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a reclamat în mai multe rânduri faptul că plângerie penale înaintate de către Guvern nu au primit un răspuns.

Guvernul arăta, la începutul lunii octombrie 2013, că inspectorii Corpului de control al prim-ministrului şi cei ai unor ministere au înaintat, în perioada 7 mai 2012-17 septembrie 2013, un total de 394 plângeri penale sau sesizări, în principal la DNA şi Parchet, pentru nereguli comise anterior.

Astfel, în perioada 7 mai 2012-17 septembrie 2013, Corpul de Control al prim-ministrului a depus la organele de cercetare penală 30 de plângeri, prin care au fost sesizate 228 posibile fapte penale privind fraudele sau neregulile constatate în ministere, autorităţi şi instituţii ale administraţiei centrale şi locale, companii naţionale subordonate acestora.

Din totalul celor 30 de plângeri, 26 au fost transmise la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), iar patru au fost direcţionate către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *