Prima monedă din aur emisă în Statele Unite, vândută la licitaţie cu peste 4,5 milioane de dolari

Filed under: Life |

6

Prima monedă din aur emisă în Statele Unite ale Americii, în 1787, a fost vândută cu 4,58 milioane de dolari la o licitaţie organizată joi seară în oraşul Orlando din statul american Florida.

Denumită “Brasher Doubloon” (“Dublonul din aur Brasher”), moneda a fost fabricată în 1787 de bijutierul Ephraim Brasher, un vecin al preşedintelui american George Washington, au precizat reprezentanţii casei organizatoare, Heritage Auctions, informează abc.net.au.

O altă monedă, din nichel, emisă de Monetăria din Philadelphia în 1913, care a apărut într-un episod din serialul de televiziune din anii ’70 intitulat “Hawaii Five-O”, a fost vândută la aceeaşi licitaţie cu 3,3 milioane de dolari. Supranumită “Liberty Head”, această monedă este la rândul ei foarte rară, întrucât doar cinci astfel de monede mai există în zilele noastre.

Monedele au fost vândute într-o secţiune a acelei licitaţii care a generat încasări totale de 55 milioane de dolari, a precizat casa Heritage Auctions.

“Legendara Brasher Doubloon este una dintre cele mai importante monede din istoria americană, pentru că este prima monedă din aur emisă de Statele Unite, o ţară tânără pe atunci, şi pentru că în zilele noastre există doar câteva astfel de monede”, a spus Todd Imhof, vicepreşedinte executiv al casei organizatoare.

Dublonul Brasher a dispărut de pe piaţa licitaţiilor atunci când a fost cumpărat de un colecţionar din Chicago, în 1979, cu 430.000 de dolari.

Această monedă a fost “eroina” romanului poliţist “The High Window”, publicat în 1942 de Raymond Chandler, dar şi a unui film noir, realizat pe baza acelui volum, intitulat “The Brasher Doubloon”.

Dublonul Brasher conţine 26,66 grame de aur şi valora atunci când a fost pus în circulaţie 16 dolari – echivalentul a 400 de dolari din zilele noastre.

Recordul mondial de preţ pentru o monedă a fost stabilit în ianuarie 2013, atunci când o monedă de 1 dolar, emisă în 1794, a fost vândută la licitaţie cu 10 milioane de dolari.

O monedă cu o valoare nominală de 20 de dolari, emisă în 1933, supranumită “Double Eagle”, ocupă locul al doilea în topul celor mai scumpe monede din lume – acea monedă a fost vândută la licitaţie în 2002 cu 7,6 milioane de dolari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *