Primarul Municipiului Zalău, Radu Căpîlnașiu are planuri mărețe pentru anul în curs

Filed under: Actualitatea Salajeana |

1

Primarul Municipiului Zalău, Radu Căpîlnașiu, și administratorul public, Radu Nistorescu, au prezentat, vineri, 24 ianuarie, principalele direcții pe care a fost construit proiectul bugetului local, pentru anul 2014. Astfel, s-a urmărit să fie asigurate sumele necesare pentru funcționarea serviciilor, inclusiv cele sociale și s-a avut în vedere planul de investiții care se doresc a fi derulate în Zalău, care include realizarea de documentații și proiecte pentru investiții noi, continuarea proiectelor aflate deja în derulare și demararea unor proiecte noi.
În proiect, la categoria investiții noi, pentru care este deja identificată sursa de finanțare sau care vor fi inițiate la momentul în care bugetul va permite realizarea lor, primarul Căpîlnașiu a menționat:
– lucrări în continuare – Clădirea Transilvania, Complexul agro-alimentar
– extinderea rețelei de iluminat public
– derularea celor 11 proiecte de reabilitare termică a blocurilor de locuințe
– montare centrale pe gaz în unitățile de învățământ
– achiziționarea de teren în vederea dezvoltării unui parc industrial
– întăbularea fondului forestier, cu o suprafață de aproximativ 1500 ha, pe care Municipiul Zalău îl deține și realizarea amenajamentului silvic, obligatoriu de refăcut la 10 ani
– relizarea parcării pentru autobuze, la intersecția str. Corneliu Coposu cu str. Gh. Doja
– modernizare toalete publice din Parcul Central și din Piața Astralis
– modernizare iluminat festiv.
Despre proiectele de modernizare a străzilor și despre spații verzi a vorbit administratorul public al Municipiului Zalău, Radu Nistorescu. Astfel, printre investițiile care se vor derula în acest an, identificate de Direcția Generală de Administrare a Domeniului Public și SC Citadin Zalău SRL, Nistorescu a prezentat următoarele lucrări:
– modernizare trotuar pe bulevardul Mihai Viteazu, segmentul Compania de Apă – str. 9 Mai. Lucrările vor demara de îndată ce condițiile meteorologice vor permire executarea lor.
– lucrări de întreținere, în special pe străzile Merilor, Viitorului, Dealul Morii și în cart. Meseș
– reparații în cart. Păcii și continuare lucrări în cart. Dumbrava
– reparații pe străzile George Coșbuc, Sf. Vinere, Teofil Moldoveanu, Ion Neculce, Miron Radu Paraschivescu.
Totodată, administratorul public, Radu Nistorescu, a mai subliniat faptul că programul de lucrări va putea fi întocmit după votarea proiectului de buget.

”Este posibil să fie și alte lucrări, pe care nu le avem în listă, în principal reprezentând intervenții ca urmare a sesizărilor venite din partea locuitorilor Municipiului Zalău”, a mai declarat primarul Radu Căpîlnașiu, el menționând și modernizarea (prin proiecte cu finanțare europeană, n.r.), a principalelor artere de circulație: străzile 22 Decembrie 1989, Corneliu Coposu (din centru până la ieșire), Gh. Doja (în întregime), b-dul Mihai Viteazu (până la ieșirea din oraș); reamenajarea urbană, pentru care au fost evaluate soluțiile de modernizare; reabilitarea clădirilor de patrimoniu din centrul orașului – clădirea în care funcționează Direcția de Sănătate Publică Sălaj, clădirea Primăriei Municipiului Zalău, clădirea de lângă Muzeul de Istorie și Artă Zalău.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *