More

    Primele blocuri vor fi anvelopate în scurt timp la Negreşti

    aurelia-fedorca

    Primele blocuri care vor fi anvelopate în oraşul Negreşti Oaş vor fi cele din cartierul Salcâmilor. Potrivit primarului Aurelia Fedorca, în toamna anului trecut a început procedura pentru anveloparea a trei blocuri de locuinţe din acest cartier, cu fonduri de la bugetul local, de la bugetul central şi cu contribuţia locatarilor. “Partea de procedură pentru cele trei blocuri a fost finalizată, urmând să înceapă lucrările efective în primăvara acestui an, când vremea va permite. Anveloparea acestor locuinţe este necesară pentru cetăţeni care în acest fel îşi pot obţine mai uşor certificatul energetic în cazul în care vor să le înstrăineze, dar cel mai important lucru este că va fi realizată o termoizolare a acestor locuinţe. Tot cu această ocazie, îşi vor putea schimba uşile şi ferestrele, îşi vor putea amenaja sau repara acoperişul şi alte lucrări. Noi îi sprijinim pe toţi prin alocarea unei contribuţii de 30% din fonduri, de la bugetul local şi de la bugetul central. La început a fost mai greu, nu pentru că cetăţenii nu au vrut acest lucru ci pentru că sunt foarte multe locuinţe goale şi a durat ceva timp până am dat de proprietari, majoritatea fiind plecaţi la muncă în străinătate. În cele din urmă am reuşit să realizăm acest prim proiect de anvelopare”, a precizat primarul Fedorca.

    Edilul şef a mai precizat că în această perioadă se lucrează la partea de proiect pentru anveloparea altor opt blocuri din oraş, unde cetăţenii s-au pus de acord. Şi acestea vor intra în reabilitare termică în cursul acestui an. “Ne dorim ca în scurt timp să reuşim să reabilităm toate blocurile din Negreşti Oaş. În afară de anvelopări, Primăria, alături de Consiliul Local va repara şi reabilita străzile de acces în acest cartier dar şi aleile din jurul blocurilor”, a mai precizat Aurelia Fedorca.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE