Scandalagiul Dănuţ Hotca le promite o “flecmă” poliţiştilor

Filed under: Locale |

hotca02

Viaţa poliţiştilor corecţi din România nu este tocmai uşoară. De acest lucru s-a convins şi agentul principal de poliţie Antim Benchiş, care s-a trezit apostrofat serios pe reţelele de socializare de către Dănuţ Hotca. Totul s-a întâmplat după ce agentul a îndrăznit să îl oprească pentru a-l legitima, fiind nevoit să îl şi someze cu pistolul, în condiţiile în care maşina de lux pe care o conducea proaspătul şofer Dănuţ Hotca nu ar fi avut aplicată pe partea din faţă a maşinii plăcuţa nu numărul de înmatriculare, iar şoferul a refuzat să colaboreze. Evenimentul a avut loc joi seara, în jurul orei 23.30, în faţa Hotelului Dacia din centrul municipiului reşedinţă de judeţ. Pentru “tupeul” poliţistului, şoferul Dănuţ Hotca i-a promis acestuia “o flecmă”.

Viaţă de poliţist corect în România
Agentul principal de poliţie Antim Benchiş este cunoscut de apropiaţi drept un purtător de uniformă destul de hotărât, care nu pare să se intimideze prea uşor în faţa indivizilor certaţi cu legea. Aflat în patrulare joi seara, în jurul orei 23.30, alături de plutonierul Adrian Chivari din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, agentul principal Antim Benchiş a observat că pe un autoturism de lux marca Mercedes CLS, care ar fi circulat pe trotuar, nu ar fi fost aplicată o tăbliţă cu numerele de înmatriculare pe faţa maşinii. Motiv pentru care Antim Benchiş a procedat la oprirea şoferului Dănuţ Hotca şi la legitimarea acestuia. Doar că, supărat nevoie-mare, Dănuţ Hotca a refuzat să se legitimeze, martorii oculari susţinând că acesta ar fi folosit un limbaj trivial la adresa purtătorilor de uniformă, după care s-a băgat în maşină şi ar fi intenţionat să pună în mişcare maşina. Poliţistul s-a poziţionat în faţa maşinii pentru a-l opri pe şofer şi a scos pistolul din dotare pentru a-l soma pe şofer. Potrivit martorilor oculari, Dănuţ Hotca s-ar fi oprit, dar s-a baricadat în maşină. Acesta nu a coborât din maşină decât după ce la faţa locului a sosit un echipaj al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare. Dus la secţia de poliţie, tânărul a fost amendat cu 1.500 de lei pentru refuz de legitimare, injurii, tulburarea ordinii publice şi cu 600 de lei amendă pentru că a circulat pe trotuar.

“Recompensat” cu o “flecmă”
Dănuţ Hotca nu i-a rămas dator agentului principal de poliţie Antim Benchiş, postând un mesaj cel puţin trivial şi destul de agramat pe pagina sa de pe un site de socializare, având următorul text: “Să sugă p… poliţistu de mai devreme din faţa de la dacia. Şi o să îi dau flecma promisă :))”. Suntem curioşi care va fi poziţia conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare, dar mai ales a liderilor de sindicat din Poliţia Română faţă de această abordare. Mai mult, sătmărenii care au fost martori la eveniment se întreabă cum de în cauză nu s-a reţinut nicio infracţiune.

Sătmărenii sar în ajutorul poliţistului
Sătmăreanul Ionuţ Lazăr a postat pe acelaşi site de socializare un mesaj de susţinere faţă de agentul principal de poliţie Antim Benchiş. “Bravo, poliţiştilor. În sfârşit cineva care încearcă să-şi facă treaba. Merită o mărire de salariu. În ceea ce-l priveşte pe copilaşul de la volan, mai trebuie să înveţe, mult, mult prea mult”. De asemenea, utilizatorul Margit-Tamás Tiberiu a precizat că: “Merită un sincer bravo din partea noastră, a tuturor! Ar trebui o lege care să permită poliţiei confiscarea maşinii pe durată nedeterminată de la şoferii teribilişti, care, în opinia mea, sunt nişte frustraţi care-şi descarcă nervii pe partenerii din trafic şi pe poliţişti, pe simplul motiv că au probleme psihice. Examenul pentru obţinerea permisului ar trebui să fie mult mai sever şi mai selectiv din punct de vedere psihic….iar cine nu trece de testul psihic să nu poată participa la examen…cam asta ar fi soluţia”.

Ciprian Bâtea

6 Responses to Scandalagiul Dănuţ Hotca le promite o “flecmă” poliţiştilor

  1. Sa vedem daca se sesizeaza cineva pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.239 Cod Penal!!!Asteptam informatii!!!

    Florian
    05/01/2014 at 23:51
    Reply

  2. Nu mare lucru a patit Hotca politia stie fffarte bine cum a obtinut carnetul de comnducere acel tanar,nu va mirati,la multi ani

    satmareanul
    06/01/2014 at 00:58
    Reply

  3. Acest nieca nimeni cu masina "tare" ar trebui sa mai mearga la scoala sa-si completeze educatia pe care nu a primit-o de la mamitica lui. Un asemenea specimen trebuie sanctionat dur .Aroganta si prostia e caracteristica lui.
    Sa-i fie rusine!!!! Bravo politistului care a stiut sa-l puna la punct .

    noni
    06/01/2014 at 10:38
    Reply

  4. Tot sustin ca ar trebui ca acesti delicventi sa fie biciuiti la curul gol pe platou in Centru.
    Cineva sa-i scrie cu cheia pe masina la asta cum se scrie corect cuvantul flegma! :))

    Calin
    06/01/2014 at 14:55
    Reply

  5. Daca numitul Danut Hotca ar fi procedat astfel si cu politistii din S.U.A. acestia l-ar fi impuscat mortal, fara sa-l someze. Concluzia ? Mai usor cu tupeul de indian ca sa nu te educe autoritatile cu forta, sau definitiv.

    Edd
    08/01/2014 at 11:29
    Reply

  6. Draga”domnule”antim benchis esti cam apreciat de satmareni,dar dragilor si asa zisul model de polițist face ce vrea conduce chiar daca a băut, trecepe rosu, amenință si multe altele e normal? Cand e in civil e tot un cetățean nu e un om al legii. Rusine Antim.

    anonim
    22/11/2015 at 17:32
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *