Someşul Oar, la primul antrenament din acest an

Filed under: Sport |

oar

Prima echipă din Liga a IV-a care îşi începe pregătirile după vacanţa de iarnă este Someşul Oar. Astfel, azi, de la ora 16.00, echipa care se află la egalitate de puncte cu Schwaben Cămin în seria B va efectua primul antrenament pe terenul sintetic de la Şcoala Bălcescu-Petofi. Antrenorul-jucător Alexandru Botoş va avea la dispoziţie un lot de aproximativ 30 de jucători, însă lista nu este finală, din ceea ce a spus Zsolt Maiorciac, vor pleca şi vor veni 3-4 jucători.

Ca şi în fiecare iarnă, echipa din Oar va efectua un cantonament de o săptămână la Ocna Şugatag, începând cu 8 februarie. Până atunci echipa se va întâlni de două ori pe săptămână pentru antrenamente, iar sâmbăta sau duminica vor juca câte un amical, dacă vremea o va permite.

Echipa se pregăteşte nu doar pentru returul Ligii a IV-a, pentru că majoritatea dintre jucători vor evolua şi pentru Draxlmaier la Campionatul firmei care va avea loc la vară, în Germania. Echipa sătmăreană este campioana en-titre, aşa că va trebui să îşi apere titlul câştigat acum doi ani. „Ne aşteaptă un retur greu, ne dorim să câştigăm seria şi apoi campionatul. Să vedem ce se întâmplă cu Schwaben Cămin, contracandidata noastră la primul loc în seria B“, a spus managerul echipei, Zsolt Maiorciac.
Daniel C.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *