Trei nume noi la Olimpia!

Filed under: Sport |

oli

Olimpia a plecat ieri după amiază(n.r. luni) în cantonament la Băile 1 Mai, iar timp de o săptămână jucătorii vor avea parte de un program special cu accent pe pregătirea fizică.

În lot au apărut şi trei nume noi, conducerea Olimpiei reuşind să perfecteze chiar ieri dimineaţă transferul a trei jucători de la Unirea Dej. E vorba de mijlocaşii Romario Rus şi Darius Lucaci şi atacantul Bogdan Faur.

“Sunt trei tineri jucători despre care avem referinţe foarte bune. Cei trei au fost pregătiţi o bună perioadă la Dej şi de Mircea Bolba , aşa că le cunoaştem bine calităţile”, a spus antrenorul Tibi Csik care speră ca cei trei să se integreze rapid în lot.

“De fapt au plecat patru jucători din lot, Marinaş, Moş, Molnar şi Hanus, şi au venit cei trei băieţi de la Dej şi fundaşul Ţoca de la Liberty. Sigur că mi-aş dori şi un mijlocaş stânga mai ales că Zsiga încă nu e recuperat 100 % şi nici nu a avut un randament foarte bun în tur “, a mai spus Tibi Csik pentru emisiunea Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.

Legat de programul din cantonament, antrenorul Olimpiei spune că acesta va fi axat doar pe acumulare şi pregătire fizică, fără meciuri amicale.

“Anul trecut am avut o pregătire foarte bună de iarnă şi ne-a mers foarte bine în retur. Sigur că mi-aş dori să repetăm povestea de anul trecut când am câştigat toate meciurile din retur deşi sunt conştient că acum ne va fi mult mai greu. Tot ce-mi doresc e să terminăm în primele şase locuri din serie “ a mai declarat Tibi Csik.

Iată lotul care a făcut deplasarea la Băile 1 Mai:
Şuta, Miron şi Anca – portari, Mureşan, Muntean, Bălău, Sabău, Ene, Ţoca, Iuhas, Gavrilescu, Micaş, Villand, Svartcopf, Roghină, Dragoş, Roatiş, Kinczel, D. Lemac, Bujor, Feier, Prodan , Zsiga, Rus, Faur şi Lucaci jucători de câmp.

Echipa se va întoarce acasă pe 2 februarie iar apoi vor urma două deplasări de câte patru zile la Salonta pentru o serie de meciuri de verificare pe terenul sintetic Liberty!

Molnar şi Marinaş au ajuns la FC Zalău

Înaintea plecării în cantonamentul de la Ocna Şugatag, gruparea de la poalele Meseşului şi-a acoperit posturile deficitare cu doi jucători de la divizionara secundă Olimpia Satu Mare. La FC Zalău au ajuns doi jucători cu experienţă în Liga a II-a şi Liga a III-a, este vorba de mijlocaşul Cristian Molnar, dar şi de atacantul Adrian Marinaş, cel care a evoluat pentru o scurtă perioadă şi la Silvania Şimleu. Iniţial, la poalele Meseşului urma să ajungă şi fundaşul Flaviu Moş, tot de la Olimpia Satu Mare, dar pe ultima sută de metri, acesta a decis să plece la muncă în Danemarca.Cei doi s-au pregătit deja sub comanda antrenorului Călin Pop, iar în cursul zilei de azi vor pleca în cantonament la Ocna Şugatag, acolo unde “alb-albaştrii” se vor pregăti până duminică, urmând a susţine şi o partidă de verificare cu liderul Ligii a IV-a Maramureş – Seria Nord – CSM Sighetu Marmaţiei.

Florin Mureşan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *