Trei persoane rănite în accidente rutiere

Filed under: Locale |

Pe raza municipiului Satu Mare s-au produs în cursul zilei de joi două evenimente rutiere soldate cu accidentarea a trei persoane. Cel mai grav accident s-a produs pe strada Magnoliei, unde Mircea V., în vârstă de 23 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism marca Ford, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind alunecos, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat frontal în autoutilitara condusă regulamentar de Nicolae N., în vârstă de 36 ani, din Satu Mare. În urma impactului, Mircea V. a fost rănit grav, iar Izolda B., în vârstă de 23 de ani, care era pasageră în autoturism, a fost rănită uşor. Cele două persoane aflate în autoturism au rămas încarcerate, astfel încât a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cazul celuilalt conducător auto acesta nu a putut fi testat, astfel că, la Spitalul Judeţean Satu Mare, poliţiştii i-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. Un alt accident de circulaţie s-a produs la intersecţia străzilor Energiei şi Careiului, în cadrul căruia Florin A., în timp ce se afla la volanul unei maşini, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de Adrian C., care circula regulamentar pe drumul prioritar .În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a şoferului nevinovat. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cei doi şoferi care au provocat accidentele de circulaţie s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *