Un român din patru arborează drapelul acasă

Filed under: Editorial |

Românii nu par a avea un cult al tricolorului foarte dezvoltat, dar faptul în sine nu trebuie interpretat ca o lipsă de interes faţă de simbolurile naţionale, ci mai degrabă ca o reacţie la festivismul excesiv din perioada comunistă, relevă un studiu care sintetizează cercetările efectuate de INSCOOP Research, care constată că 26.3% din respondenţi îşi arborează tricolorul . Cercetarea a fost efectuată pe un eşantion de 1055 de persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de la 18 ani şi de peste. Eroarea maximă admisă a datelor cercetării este de +/- 3%, la un grad de încredere de 95%.

Doar 26,3% din respon-denţi obişnuiesc să arboreze drapelul acasă. 5,1% nu au acest obicei, iar numărul de non-răspunsuri este mic (2,2%). 83% din respondenţi se declară mândri de a fi români, în timp ce 12,8% nu văd un motiv de mândrie în a fi români. Pe categorii socio-demografice, segmentul de vârstă 35-49 de ani înregistrează un procent uşor mai scăzut decât celelalte persoane care se declară mândre de a fi români.

Faptul nu e neobişnuit: unii sociologi numesc acest segment de vârstă “generaţia sandwich “– categoria de vârstă prinsă între copii şi părinţi, cea pe care apasă cele mai multe obligaţii de familie, de întreţinere a unei gospodării şi de ajutorare a celorlalţi membri ai familiei. Aici sunt localizate cele mai multe aşteptări şi tot aici avem segmentul cel mai afectat de problemele economice şi sociale, şomaj, scăderi salariale etc.

Locuitorii din Muntenia-Oltenia-Dobrogea sunt mândri de originea naţională peste medie. Mândria de a fi român este ceva mai slabă în Transilvania decât în celelalte zone, lucru explicabil prin diversitatea etnică a regiunii.

29,6% din români ar fi de acord cu mutarea Zilei Naţionale într-un anotimp mai călduros. 55,3% nu sunt de acord, iar 15,1% nu au o opinie în acest sens. În ciuda dezavantajelor legate de iarnă, cei mai mulţi români care sunt interesaţi de problema Zilei Naţionale consideră probabil 1 Decembrie – ziua Marii Uniri din 1918 – drept data cea mai potrivită din punct de vedere simbolic pentru a celebra ziua naţională.

De altfel, topul evenimentelor cu consecinţele cele mai importante pentru istoria românilor este dominat la distanţă de Marea Unire de la 1918, episod valorizat în clasament de 43,1% din români (mai mult decât dublul următorului eveniment indicat de respondenţi).
Ioan Raţiu

2 Responses to Un român din patru arborează drapelul acasă

  1. ! ! ! – De ce ?
    Fiindca nu li se insufla,nu li se sadeste in inima /suflet si minte -aceste sentimente si atitudini – copiilor inca de la gradinita / scoala !!
    Asa cum fac americanii !

    educatie,
    21/01/2014 at 10:32
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *