Dacă tot respirăm aerul aromat al Sărbătorilor, haideţi să ne jucăm un pic de-a cadourile! De exemplu, să ne oferim darul suprem în materie de fotbal: România s-a calificat la Mondiale, a intrat în urna a patra, în locul Greciei, şi a fost trasă în Grupa C. Să citim componenţa acesteia: Columbia, România, Coasta de Fildeş, Japonia.
Ohooo, nu sună rău!
Şi încep meciurile…
14 iunie: Columbia – România. Superb! E a treia participare consecutivă a noastră la Mondiale când debutăm contra Columbiei. Să ne amintim: 3-1 în 1994 (ce goluri a dat Răducioiu, ce bijuterie a reuşit Hagi!), 1-0 în 1998 (mulţumim, Adrian Ilie!). De atunci, pauză, n-am mai ajuns la Mondiale – nici în Japonia/Coreea de Sud 2002, nici în Germania 2006, nici în Africa de Sud 2010. (Incredibil, Brazilia 2014 e al patrulea turneu consecutiv de la care lipsim! Am egalat, iată, lunga pauză dintre Mexic 1970 şi Italia 1990, când am ratat R.F. Germania 1974, Argentina 1978, Spania 1982 şi Mexic 1986.)
Să revenim însă pe tărâmul viselor frumoase: am bătut, pe pământ american, o Columbie pe care marele Pele o vedea campioană mondială, de ce n-am păstra tradiţia, dacă suntem tot pe pământ american?! Sigur, nu mai e antrenor Iordănescu, e Piţurcă, iar generaţia de jucători nu prea mai e de aur, ci aduce a alamă coclită, dar un egal tot scoatem. Ne băgăm cu fundul în poartă, bubuim mingile peste tribună, până hăt-departe, în jungla amazoniană, şi facem 0-0. Hai, că se poate!
20 iunie: Japonia – România. Nu e meci uşor, dar nici deosebit de greu. Din spiritul de luptă al japonezilor şi din prudenţa noastră legendară se naşte un nou rezultat de egalitate.
24 iunie: România – Coasta de Fildeş. Victorie! „Elefanţii” nu mai sunt o forţă, ca pe vremea tinereţii fotbalistice a lui Drogba, iar indisciplina lor tactică ne deschide calea spre victorie şi spre calificare. Şi iată-ne în optimi de finală, de pe locul 2 (după Columbia), cu 5 puncte! Nu mai avem strălucirea din 1994, dar suntem între primele 16 echipe ale lumii.
29 iunie: Uruguay – România. S-a sfîrşit! Suarez, Cavani şi Forlan sunt prea puternici, dovadă şi faptul că au câştigat Grupa D în faţa Italiei şi a Angliei… Ne scuturăm de orice iluzie: sud-americanilor le sunt prieteni râul, ramul, fusul orar, tribuna, clima, Atlanticul, freamătul Amazoniei… Plus fotbalul!
Asta e, atât am putut. Oricum, după Uruguay ar fi urmat, în „sferturi”, tiki-taka spaniolă… Să nu-L mâniem pe Dumnezeu: prezenţa în „optimi” atestă o prestaţie onorabilă. N-am impresionat pe nimeni, dar nici nu ne-am făcut de râs.
Ba, ne-am făcut rău de tot!!! Şi nu în iunie 2014, ci în noiembrie 2013, la barajul cu Grecia. Căci sună ceasul, visul se topeşte ca primul strat de omăt, iar un spiriduş strigă nemilos: Scoal’-te, puturosule, că-i soarele sus! Hai, c-ai dormit destul!
Grigore Cartianu