More

    VREMEA până pe 19 ianuarie

    6

    Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 6 – 19 ianuarie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

    La noi, în intervalul 06 – 13 ianuarie, temperatura aerului va scădea treptat, de la valori maxime medii de 8…9 grade în primele zile, până la -2…0 grade, luni, 13 ianuarie. După această dată maximele vor rămâne sub pragul de zero grade Celsius. Valorile medii ale temperaturilor minime se vor situa sub nivelul de îngheţ, din data de 12 ianuarie, şi nu este exclus să fie şi câteva nopţi geroase, cu temperaturi în jur de -10 grade Celsius.

    Până în jurul datei de 09 ianuarie probabilitatea de precipitaţii va fi redusă, apoi trecător vor fi precipitaţii slabe, la început ploi, apoi ninsori.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE