Zeci de mii de sătmăreni sunt în ilegalitate!

Filed under: Locale |

evidenta

Conducerea Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor şi-a prezentat în cursul zilei de ieri(n.r. luni) bilanţul de activitate pe anul trecut. Conform celor declarate de către Riedl Kovacs Johanna, zeci de mii de sătmăreni nu deţin cărţi de identitate valabile. Mai exact, un procent de circa 6% din populaţia judeţului nu poate să facă dovada identităţii cu un act valabil. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât persoanele aflate în această situaţie nu par prea interesate să îşi clarifice această situaţie.

Conform evidenţelor Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare, un sătmărean din 18 nu deţine un act de identitate valabil. Lucrul cel mai alarmant rămâne că numărul persoanelor aflate în ilegalitate creşte de la an la an. De exemplu, dacă în cursul anului 2012 au existat un număr de 17.112 persoane care nu deţineau un act de identitate valabil, numărul acestora a crescut în 2013 la nu mai puţin de 18.606 persoane. Riedl Kovacs Johanna a precizat că direcţia pe care o reprezintă a desfăşurat în mod continuu acţiuni de punere în legalitate, chiar şi în condiţiile unei oarecare lipse de personal. Mai exact, deşi Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare ar trebui să funcţioneze cu o schemă de 30 de persoane, în momentul de faţă muncesc în această direcţie un număr de 20 de persoane.

Potrivit aceleiaşi surse, printre obiectivele realizate în cursul anului trecut se numără ridicarea nivelului de pregătire profesională a angajaţilor serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor şi oficiilor de stare civilă din judeţul Satu Mare, prin instruirile trimestriale, creşterea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor prin îmbunătăţirea parametrilor specifici de evidenţă a persoanelor şi de stare civilă, colaborarea cu unităţile administrativ-teritoriale în vederea punerii în legalitate a minorilor şi a persoanelor care au cărţi de identitate expirate respectiv care nu sunt puse în legalitate şi care primesc ajutoare sociale şi alte drepturi băneşti, respectiv intensificarea activităţii de punere în legalitate a persoanelor de etnie rromă, a persoanelor nedeplasabile, internate în spitale, centre de ocrotire şi protecţie socială, respectiv penitenciare prin utilizarea staţiei mobile.
Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *