Zi specială pentru aproape 39.000 de sălăjeni

Filed under: Actualitatea Salajeana |
Peste 38.000 de sălăjeni îşi serbează, azi, onomastica, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, la nivel de judeţ 38.725 de persoane poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul sau derivate ale acestuia.
Conform datelor oficiale, un număr de 20.206 de persoane poartă numele Ioan, 5.600 – Ion, 3.262 – Ionuț, 334 – Ionel, 60 – Ionică, 4.277 – Ioana şi 4.986 de persoane poartă numele Oana.
În fiecare an, pe data de 7 ianuarie se prăznuiește Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.
Ioan Botezătorul – ”Îngerul Domnului”
Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezătorul ”Îngerul Domnului”, pentru că avea să-I gătească calea (Mal. 3, 1), iar Mântuitorul recunoaşte ca Ioan este ”îngerul” de care a vorbit Maleahi (Matei, 11,10). De ce îl numim înger întrupat? Pentru că el a ajuns să poarte în fiinţa sa semnele biruinţei asupra păcatului originar. Astfel, el nu-şi mai câştiga pâinea cu sudoarea frunţii. Evanghelistul Marcu precizează: ”Şi Ioan era îmbrăcat în haina de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică” (Marcu 1,6). Această prezentare ne descoperă marele ascet din Ioan, care învinge în fiinţa sa înclinaţiile spre păcat şi devine vrednic să-l vestească lumii pe Hristos. De aceea nu-i întâmplător că este reprezentat pe uşile împărăteşti ale altarelor ortodoxe, cu aripi de înger.
Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi şi a-L face cunoscut lui Israel. Evanghelistul Luca notează, cu o extremă precizie, dată la care Ioan Botezătorul a început să predice: ”În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” (Luca 3, 1-2). 
Moartea Sfântului Ioan Botezătorul
Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.
Moaştele Sfântului Ioan
Potrivit tradiţiei, Ioan a fost înmormântat în Samaria. Din relatările istoricilor Rufinus şi Teodoret, aflăm ca mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în anul 362. Astfel, o parte din moaşte a fost arsă, iar cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria. La 27 mai 395, a fost aşezată în biserica ce îi poartă numele. Despre capul sfântului nu se cunosc foarte multe lucruri. El a fost de trei ori pierdut şi de trei ori aflat. Astăzi, capul Sfântului se afla la Roma.
Semnificaţia numelui Ioan
Ioan este nume iudaic: ”Iohanan” prescurtare din Iehohanan şi înseamnă ”Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte mulţi români poartă numele de Ion (forma neaoşa), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nica, Ionuţ, Onuţ, Ionela, Nela, Ionică, Oana s. m. a.), alcătuind cea mai bogată familie onomastică de la noi.
Tuturor acestora, un sincer și călduros LA MULȚI ANI !
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *