Asociația Borokagyoker a obţinut marele premiu la Livada

Filed under: Locale |

livada01

Nu mai puţin de 31 de echipe din judeţul Satu Mare şi din Ungaria au participat vineri, la Livada, la cea de-a IV-a ediţie a Concursului de tăiat porci organizat de UDMR Satu Mare. Participarea a fost mai numeroasă în acest an, după ce anul trecut la Carei au fost prezente 25 de echipe din România şi Ungaria. La eveniment au participat preşedintele naţional al UDMR, Kelemen Hunor, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Mircea Govor şi Rudolf Riedl, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, primarul municipiului Carei, Kovacs Eugen, primarul oraşului Livada, Arthur Piricsi – în calitate de gazdă, respectiv organizatorii concursului – preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a UDMR, senatorul Pataki Csaba, şi preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a UDMR, deputatul Kereskenyi Gabor.

O simfonie de gusturi şi mirosuri
Cele 31 de echipe înscrise în concurs au purces la sacrificarea porcilor la ora 07.00, după care s-au apucat de treabă, pregătind bucate tradiţionale din carne de porc după reţete provenite din zonele din care au provenit fiecare echipă, stropite din belşug cu vin fiert şi pălincă. Juriul nu a avut o sarcină tocmai uşoară, cu atât mai mult cu cât echipele au progresat, punând pe masa juriului produse preparate după reţete care mai de care mai spectaculoase. După deliberări lungi şi grele, Asociația Borokagyoker şi-a adjudecat prima poziţie, podiumul fiind completat de echipa din Gerăuşa şi echipa gazdelor din Livada. La capitolul “Cel mai bun cârnat” a câştigat echipa din Viile Satu Mare, în timp ce la capitolul “Cel mai lung cârnat” au ieşit învingători o echipă de vânători. “Cel mai bun caltaboș” a fost preparat de către echipa din Micula, “Cel mai bun sângerete” le-a aparţinut celor din Agriș, “Cel mai bun toros” a fost pregătit de echipa din Ardud, în timp ce “Cele mai interesante preparate” le-au aparţinut celor din Tășnad. “Cea mai rapidă echipă” a fost desemnată cea din Micula, “Cea mai bună țuică de prune” a fost pusă pe masă de echipa din Livada, respectiv “Cea mai bună supă de varză” a fost preparată de către echipa din Orașu Nou.

livada02

Femeile, excepţia din acest an
Primarul comunei Andrid, Papp Tibor, a precizat că în acest an au completat echipa cu domnişoare şi doamne pentru a le creşte astfel şansele la obţinerea unui premiu. “Ne-am pregătit trup şi suflet pentru acest concurs. Am adus şi de acasă anumite ingrediente pregătite de mai multe zile şi avem şi o echipă numeroasă. Suntem vreo 15 persoane, aşa că sunt sigur că va ieşi bine. Am participat în fiecare an şi venim pentru spiritul de echipă, pentru a petrece o zi împreună cu toţi colegii noştri, ne cunoaştem mai bine, ne distrăm şi ne simţim bine. Anul acesta am adus în premieră şi doamnele, pentru că nu am fi putut face faţă fără ele”, a declarat Papp Tibor.
Pe primarul Careiului, Kovacs Eugen, l-am prins lângă cratiţă, în timp ce învârtea de zor într-un amestec pentru caltaboş. Edilul şef careian susţine că nu este străin de gătit, declarându-se un bucătar cu state vechi de plată. “M-aţi prins la oală, dar să ştiţi că mie îmi place să lucrez şi în bucătărie, mai gătesc şi acasă. Vizavi de concursul de tăiat porci, eu cred că este o tradiţie frumoasă, în fiecare an ne întâlnim undeva, în acest an am ales acest colţ al judeţului, la Livada, iar anul viitor vom merge la Tăşnad. Tăiatul porcului este un obicei important şi, sincer, ne simţim bine, ne întâlnim, discutăm”, a precizat Kovacs Eugen.

Felicitări pentru organizatori
Preşedintele naţional al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că evenimentul de la Livada a reuşit să îşi atingă scopul, acela de a lega prietenii între oamenii din judeţele vecine din România şi Ungaria. “Am fost la toate ediţiile şi cred că încet-încet Uniunea Democrată a Maghiarilor din România reuşeşte să transforme acest eveniment într-o tradiţie, tradiţie de care avem nevoie fiindcă probleme avem în fiecare zi, dar avem nevoie şi de zile cu o atmosferă mai degajată. Văd că după patru ani de zile lumea nu s-a plictisit de acest concurs. Chiar dimpotrivă, oamenii vin din ce în ce mai mulţi. Este un lucru bun atât pentru organizatori cât şi pentru localitatea în care se organizează, în Livada de data aceasta. Să nu uităm şi de oaspeţii din Satu Mare şi din Ungaria, care leagă relaţiile interumane şi acest lucru este cel mai important şi din acest punct de vedere cred că cu toţii am câştigat”, a precizat Kelemen Hunor.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, a ţinut să îi felicite pe organizatori, în special pe gazda evenimentului, şi anume primarul oraşului Livada, Arthur Piricsi. “Am rămas impresionat de ceea ce am văzut la acest concurs organizat de UDMR. Ştiu oamenii să se organizeze şi îl felicit aici pe primarul din Livada, pentrăp că se vede că aici este rânduială, organizare. Suntem aici ca să ne bucurăm cu toţii de acest eveniment şi se vede că oamenii civilizaţi pot să stea toţi împreună şi că nu contează nici etnia, nici partidele, ci suntem oameni care trebuie să ne respectăm, inclusiv prin aceste sărbători. Că o fac cei de la PSD, că o fac cei de la PNL sau UDMR, suntem oameni şi trebuie să ne respectăm între noi”, a conchis Mircea Govor.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a UDMR, senatorul Pataki Csaba, s-a declarat mulţumit că în acest an vremea a ţinut cu organizatorii. “Din fericire, lucrurile decurg foarte bine, ne ajută şi condiţiile exterioare, condiţiile meteorologice, care sunt mai prielnice decât anul trecut, când la Carei a plouat, dar a fost o atmosferă superbă. Dar în acest an ne bucurăm că şi vremea ţine cu noi”, a conchis senatorul UDMR.

Ciprian Bâtea

livada03

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *