Audienţe în teritoriu pentru comunităţile de romi din judeţ

Filed under: Locale |

romi

Echipe mixte formate din reprezentanţi ai Prefecturii Satu Mare şi ai Consiliului Judeţean vor demara, începând din această săptămână, o serie de audienţe în teritoriu în comunităţile de romi din judeţ. În cadrul şedinţei de ieri a Grupului de Lucru Mixt, organizată de Biroul Judeţean pentru Romi, prefectul Eugeniu Avram, precum şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, i-au îndemnat pe liderii acestor comunităţi să se prezinte la aceste audienţe, să-şi spună necazurile în condiţii organizate şi civilizate şi să fie uniţi.

“Fiţi uniţi. Aveţi-vă ca fraţii”
În cadrul şedinţei de ieri, prefectul Eugeniu Avram le-a adus la cunoştinţa liderilor comunităţilor de romi că, începând din această săptămână, vor fi organizate o serie de audienţe în teritoriu în comunităţile de romi din judeţ. Echipe mixte formate din reprezentanţi ai Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean vor încerca să identifice şi să soluţioneze problemele cu care se confruntă romii, însă aceştia au fost rugaţi să se prezinte la aceste audienţe şi să-şi expună în mod civilizat şi organizat aceste probleme. Primele audienţe vor avea loc joi la Sărăuad şi Tăşnad.

Prezent la şedinţă, vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, a afirmat că este pentru prima dată după Revoluţie când un prefect din Satu Mare acordă atâta atenţie comunităţilor de romi, însă i-a îndemnat pe liderii acestora să fie uniţi. “În cadrul acestor audienţe să vă spuneţi toate problemele. Însă trebuie să fiţi uniţi, să colaboraţi între voi, să fiţi prieteni. Nu a fost prefect în judeţul Satu Mare care să se ocupe de problemele voastre ca şi actualul prefect Eugeniu Avram. Şi Rozalia Bondrea este foarte activă, aşa că aveţi cui să vă spuneţi problemele. Să fiţi uniţi şi să vă aveţi ca fraţii”, a spus Mircea Govor. Spusele vicepreşedintelui CJ au fost întărite de unul dintre liderii romilor care a afirmat că dacă nu sunt uniţi vor fi manipulaţi.

Penurie de mediatori sanitari în judeţ
Tot în cadrul şedinţei de ieri, inspectorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, Angela Micloşi, a precizat că în momentul de faţă în judeţ există doar şase mediatori sanitari pentru romi. Doi dintre aceştia se află la Satu Mare, doi la Ardud şi câte unul la Terebeşti şi Tarna Mare. Conform prevederilor legale, ar mai trebui angajaţi mediatori sanitari în comunele Moftin, Pişcolt, Socond, Acâş, Culciu, Craidorolţ, Carei, Tăşnad şi Odoreu. Însă pentru a putea fi posibil acest lucru, autorităţile locale de aici trebuie să întocmească un memoriu care să fie trimis Ministerului Sănătăţii, care de altfel asigură plata salariilor acestor mediatori. Prefectul Eugeniu Avram a solicitat liderilor romilor din judeţ să insiste pe lângă autorităţile locale de unde provin să întocmească şi, cu ajutorul Prefecturii, să trimită aceste memorii.

De asemenea, directorul adjunct al AJOFM Satu Mare, Simona Derşidan, a făcut cunoscute cursurile de calificare pe care instituţia pe care o reprezintă doreşte să le organizeze în acest an pentru romi. Este vorba de cursuri de calificare în meseriile de agent de securitate, confecţioner, frizer, îngrijitor la domiciliu, lucrător în comerţ şi în cultura plantelor.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *