Biciclist rănit grav într-un accident la Satu Mare

Filed under: Locale |

Un grav eveniment rutier s-a produs ieri dimineaţă pe strada Ady Endre din municipiul Satu Mare, care s-a soldat cu accidentarea gravă a unui biciclist. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că Ionuţ P., în vârstă de 25 de ani, din judeţul Maramureş, în jurul orei 06.30 în timp ce conducea autoturismul marca Ford la ieşirea din curtea unui imobil situat pe strada Ady Endre l-a accidentat pe Istvan K. , care circula cu bicicleta pe pista special amenajată în acest sens. Părţile implicate nu au anunţat evenimentul imediat după producerea lui, însă în jurul orei 08.00 victima a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare, unde în urma investigaţiilor medicale a rezultat faptul că bărbatul a suferit o fractură la nivelul membrelor inferioare. Poliţiştii au reuşit la scurt timp identificarea conducătorului auto. În momentul producerii evenimentului părţile implicate nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, fiindu-le recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. Ionuţ P. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *