Biserici arhipline la praznicul Întâmpinării Domnului

Filed under: Locale |

slujba-2

În fiecare an, în data de 2 februarie se sărbătoreşte de toţi creştinii, fie ortodocşi, greco-catolici sau romano-catolici, praznicul Întâmpinării Domnului. Întrucât a căzut într-o zi de duminică, s-a celebrat şi Duminica a 17-a după Rusalii, a Cananeencei. Şi în municipiul Satu Mare numeroşi credincioşi au umplut până la refuz lăcaşurile de cult cu ocazia oficierii Sfintei Liturghii, în această zi de dublă sărbătoare. Astfel, Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” a fost plină de credincioşi, iar slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu preoţii parohi dr. Cristian Boloş şi Aurel Donca. La finalul Sfintei Liturghii a avut loc depunerea jurământului de către curatorii prim şi doi printre care se numără şi prefectul Eugeniu Avram, după care a avut loc slujba sfinţirii lumânărilor.
În predica susţinută cu ocazia praznicului Întâmpinării Domnului a fost prezentat momentul în care Pruncul Isus a fost adus la templu, după 40 de zile de la naştere, de către mama Sa şi Iosif, fiind primit în braţe de către Sfântul şi Dreptul Simeon, care făcea parte din cele 70 de persoane care au tradus Pentateuhul din limba ebraică în greacă, pentru biblioteca regelui Ptolemeu al II-lea al Egiptului. Ajuns la textul “Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu” (Isaia VII, 14), traduce cuvântul “Fecioară” prin “femeie”, căci era de neînţeles ca o fecioară să nască. Pentru această neînţelegere, Dumnezeu i-a făgăduit că nu va muri până nu-L va vedea pe Cel născut din Fecioara Maria, trăind peste 300 de ani până să-L vadă pe Isus. Dreptul Simeon Îl ia în braţe pe Mântuitorul rostind rugăciunea: “Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32). Această rugăciune este citită de fiecare dată la slujba Vecerniei. La întâlnirea cu Isus este prezentă şi prorociţa Ana, pentru că ea era o prorociţă cultică, avea menirea să adreseze mesajul din partea lui Dumnezeu celor care veneau la templu.
Tot ieri s-a celebrat şi Duminica a 17-a după Rusalii, a Cananeencei, când Mântuitorul Isus Hristos, aflându-se în părţile Tirului şi ale Sidonului, a fost rugat de o femeie cananeeiancă să-i vindece fiica rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt, spunându-i că “Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor”. Această femeie avea acest dar, al credinţei, zicând: “Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor” şi văzându-i credinţa, Isus i-a tămăduit fiica în ceasul acela.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *