Ce a fost și ce a ajuns Crin Antonescu

Filed under: Editorial |

Crin Antonescu pregătește scoaterea PNL de la guvernare. El își târăște partidul într-un scandal politic cu consecințe dramatice pentru liberali. Avea în mână bastonul de mareșal, dar se va trezi cu mâinile goale în noroi. Deocamdată a distrus în fașă o încercare de rebeliune în partid, dar, pe termen scurt, riscă să piardă totul. Și asta pentru orgoliul prost gestionat. Putea ajunge președinte al României, cu sprijinul PSD, dar acum riscă să cadă în dizgrația nu numai a colegilor din USL, ci chiar a apropiaților din partid. Totul pentru că Antonescu habar nu are să facă politică. Cel puțin la nivelul la care trebuia să se ridice. De altfel, putem constata că acestea sunt limitele putinței sale. S-a dovedit a fi un foarte bun orator în opoziție, reușind să atragă simpatiile oamenilor pentru criticile aduse lui Traian Băsescu. Dar se dovedește a fi incapabil să administreze o candidatură la președinție din partea unei largi majorități electorale. Păcat este faptul că în acest joc dubios îl împinge și pe Klaus Iohannis, iar decăderea lui Crin va atrage după sine și eșecul politicianului sibian.

Modul în care Antonescu a gândit situația din USL s-a dovedit a fi de la început deficitară. El a crezut că prin demisiile lui Chițoiu și Stroe din Guvern, cotați ca fiind vânduți PSD, va reuși să preia frâiele guvernamentale. Așa că l-a scos la înaintare pe Iohannis. Crin nu a anticipat că Ponta îl va primi cu brațele deschise pe edilul din Sibiu, mai mult, premierul susținând că va aduce plus valoare actului guvernamental. Fiind pus într-o situație delicată, Antonescu a forțat impunerea lui Iohannis ca vicepremier pe probleme de siguranță națională, știind fiind faptul că acest post revenea deja lui Gabriel Oprea, un profesionist în materie. Potrivit protocolului USL, liberalii dețineau funcția de vicepremier pentru zona economică și finanțe. Încercările de forță ale lui Crin nu au avut efectul scontat în fața colosului PSD. Dar, orgoliul lui Antonescu a mers mai departe, fiind într-o situație fără întoarcere. Zarurile fuseseră aruncate, războiul începuse, iar Crin era total dezarmat în fața unei bătălii pe care nu o putea duce. Așa că, în mâinile goale, dar cu gura mare, el a întreținut conflictul timp de 13 zile, aruncând, în mod inconștient, țara în criză politică. Conștient de această situație, premierul Victor Ponta preluat frâiele și a numit miniștrii interimari în locul liberalilor demisionari. Bineînțeles că în fața inconștienței liderului PNL, conducerea PSD a fost nevoită să-și ia măsuri de precauție: a format o nouă alianță, USD, și-a asigurat o majoritate solidă în Parlament, pentru a putea umple golul prin plecarea liberalilor de la guvernare. De asemenea, deja s-ar fi decis o nouă formulă guvernamentală, formată din liderii USD (PSD, UNPR, PC), în care fotoliile liberale ar urma să fie ocupate de oameni deja prezenți în Guvern: ministru al Finanțelor – Liviu Voinea, al Economiei- Constantin Niță, al Transporturilor- Dan Șova, al Sănătății- Nicolae Bănicioiu. Astfel, PNL va ieși de la guvernare, iar de pierdut nu va avea nu numai Crin Antonescu, ci și liberalii de la București și din țară. Toate funcțiile ocupate până acum de PNL la centru sau în teritoriu vor fi pierdute din cauza inconștienței și inconsecvenței lui Antonescu. Atunci să vezi revoluție în PNL! Nu știu cât va mai rezista pe poziție Crin, deși momentan, mica rebeliune din partid a fost înăbușită în fașă. Deocamdată, Tăriceanu, Stroe și Chițoiu au fost puși la colț. Dar o să mai vedem în maxim o lună, cât liberalii se vor afla în afara scenei și vor fi nevoiți să se arunce în brațele lui Traian Băsescu pentru a încerca să obțină președinția României. Pe care o aveau asigurată în cadrul USL. Oricum, Victor Ponta l-a avertizat pe Antonescu: cine sapă USL, face jocurile lui Băsescu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *