Cercetaţi pentru loviri şi alte violenţe

Filed under: Locale |

Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare efectuează cercetări faţă de două persoane pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Astfel, la Racşa, poliţiştii au fost sesizaţi de Ioan C., în vârstă de 64 de ani, despre faptul că în timp ce se afla pe câmp a fost agresat de un cioban, Bogdan O., în vârstă de 25 de ani. Cei doi s-au angrenat într-o discuţie, iar pe fondul unei stări conflictuale, bărbatul i-a adresat tânărului cuvinte şi expresii jignitoare, moment în care acesta a ripostat aplicându-i mai multe lovituri cu o bâtă. Victima a suferit leziuni la braţul stâng fiind necesară rămânerea sub supraveghere medicală la Spitalul Negreşti Oaş. Un al caz petrecut sâmbăta trecută a fost sesizat joi poliţiştilor, în cadrul căruia Cornel A. în timp ce se afla într-un local situat pe raza municipiului Satu Mare pe fondul unor discuţii, între el şi un alt bărbat care se afla în local a intervenit o stare conflictuală, iar în momentul în care s-a ridicat de la masă, acel bărbat i-a aplicat o lovitură cu cotul peste faţă.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *