Clienţi traşi pe sfoară cu promoţii mincinoase

Filed under: Locale,Top News |

sfoara

Reducerile pentru produsele de toamnă – iarnă sunt stabilite în perioada 15 ianuarie-15 aprilie, cu condiţia ca retailerii să notifice primăria cu privire la perioada de soldare şi la produsele de sezon la care vor aplica reducerile. Majoritatea marilor retaileri de fashion au deschis campanii promoţionale pentru a scăpa astfel de stocuri şi a putea face loc colecţiei de primăvară-vară. Din păcate, însă, multe magazine se folosesc de această perioadă pentru a încerca să-i înşele pe clienţi. Protecţia Consumatorilor Satu Mare a verificat magazinele cu promoţii din această perioadă şi pentru diverse nereguli constatate au fost aplicate amenzi în cuantum total de 35.000 de lei şi au fost retrase temporar de la comercializare produse în valoare totală de peste 11.000 de lei.

Sezon de reduceri deschis pe 15 ianuarie
Pe 15 ianuarie s-a deschis oficial primul sezon al reducerilor din 2014. Retailerii de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii s-au grăbit să-şi afişeze promoţiile scoţând pe rafturi produsele de sezon care au rămas pe stoc după sărbători, iar cumpărătorii nu au întârziat să apară. În conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control pe trimestrul I, în perioada 24 ianuarie – 7 februarie comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, promoţionale).

În total, pe raza judeţului Satu Mare au fost controlaţi 20 de operatori economici din care la 13 au fost depistate diferite abateri la vânzările promoţionale. Potrivit conducerii CJPC Satu Mare, niciuna dintre societăţile cu abateri nu aveau vânzare de lichidare sau soldare la produsele supuse reducerilor de preţ în această perioadă ci doar vânzări promoţionale.

Deficienţe de afişare
Şase operatori economici din municipiul Satu Mare aveau afişate promoţii cu diferite procente de reducere (20%, 30%,…până la 50%), fără a menţiona data debutului şi perioada acestor reduceri. “Vânzările promoţionale sunt vânzările cu amănuntul sau cash and carry care pot avea loc în orice perioadă a anului nu doar în această perioadă de timp, fără să facă obiectul notificării. Aceste vânzări nu trebuie să fie efectuate în pierdere, să se refere la produse disponibile sau reaprovizionabile şi produsele promovate trebuie să existe la vânzare pe durata întregii perioade anunţate a vânzărilor promoţionale sau comerciantul va informa consumatorii că oferta este valabilă numai în limita stocului disponibil”, a precizat directorul CJPC, Maria Pinter.

De asemenea, patru operatori din Satu Mare nu aveau afişate preţurile la vestimentaţia rochii de damă într-unul din cele trei moduri prevăzute în OG. nr. 99/2000 (r1) care prevăd că orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse sau servicii identice, că preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă şi preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus. Orice anunţ de reducere de preţuri, indiferent de forma, modul de publicitate şi motivaţia reducerii, trebuie să se adreseze ansamblului consumatorilor şi să indice în cifre o reducere în raport cu preţurile de referinţă. Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc, pentru fiecare produs sau grupă de produse identice fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile “preţ nou”, “preţ vechi” lângă sumele corespunzătoare, fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat.

Promoţii doar la preţul cel mai mare
Totodată, comisarii CJPC au mai constatat, în cazul a doi operatori economici din Satu Mare, că aveau afişat în vitrină “promoţie 1+1 gratis pentru cămăşi de bărbaţi ”, contrar prevederilor art. 33 alin.(1) lit.e din OG. nr.99/2000 (r1) şi nici nu se făcea precizarea că se plăteşte produsul cu preţul cel mai mare. Un operator economic din Satu Mare care avea reclama la pizza şi salate “2+1 gratis” nu menţiona faptul că se plătesc produsele cu cel mai mare preţ şi nici perioada acestei oferte. Legislaţia interzice ca o reducere de preţ pentru un produs sau serviciu să fie prezentată consumatorilor ca o ofertă gratuită a unei părţi din produs sau serviciu.

De asemenea, un operator economic din Carei şi doi din Negreşti Oaş aveau la comercializare încălţăminte şi textile fără elementele de informare în limba română (modul de întreţinere – la încălţăminte şi compoziţia fibroasă – la textile).

În urma acţiunilor de verificare au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 35.000 lei. Totodată, au fost oprite temporar de la comercializare 205 bucăţi produse în valoare de 11.127 lei. Aşadar, sătmărenii să deschidă bine ochii la promoţii pentru a nu fi nevoiţi ca mai apoi să deschidă larg punga.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *