More

    Copiii din Ardud şi Mădăras, pietoni pe strada copilăriei

    copii

    Proiectul Pieton pe strada copilăriei realizat de Caravana Anima în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare îşi propune ca printr-un spectacol interactiv să aducă în atenţia copiilor din grădiniţe şi şcoli primare regulile de circulaţie. Astfel, în cursul zilei de luni, copiii din Ardud şi Mădăras s-au întâlnit cu personajul Agent Lulu, care i-a învăţat prin cântec şi jocuri de rol cum să se comporte pe stradă, după care au învăţat şi alte reguli de circulaţie de la inspectorul Felicia Hrihorişan, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii- IPJ Satu Mare, precum şi de la şeful Poliţiei Oraşului Ardud, comisar Viorel Variu.

    O primă activitate de educaţie rutieră a avut loc la Grădiniţa cu Program Săptămânal Cetate din Ardud, unde peste 60 de copii au participat activ la spectacol, dovedind cunoştinţe temeinice de circulaţie pietonală. La Sala de Festivităţi din Ardud a avut loc o altă reprezentaţie a spectacolului interactiv Pieton pe strada copilăriei la care au participat copiii Grădiniţei din Mădăras, precum şi cei ai Grădiniţei Caritas din Ardud. Poliţiştii sătmăreni au dorit să accentueze importanţa respectării regulilor de circulaţie de către cei mici, cu atât mai mult cu cât localităţile Ardud şi Mădăras sunt situate pe un tronson de drum periculos, pe care s-au înregistrat în ultimii ani numeroase evenimente rutiere grave, inclusiv cu victime din rândul copiilor.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE