CS Satu Mare-Cetate Ardud, la Mememorialul Gheorghe Voicu din Braşov

Filed under: Sport |

Luptătorii de la CS Satu Mare-Cetate Ardud participă sâmbătă la prima competiţie din acest an, la Braşov, Memorialul Gheorghe Voicu.

Delegaţia sătmăreană care numără 17 sportivi a plecat în această dimineaţă spre oraşul de sub Tâmpa. Până sâmbătă când se va desfăşura competiţia propriu-zisă, sportivii pregătiţi de Tudor Barbul şi Francisc Szabo vor face antrenamente comune cu lotul naţional de cadeţi.

Lot care se află în această perioadă la Poiana Braşov şi din care fac parte şi câţiva sătmăreni. Este vorba de Cristian Sabo, Cătălin Dângă şi Sabinel Lobonţ. Din lot face parte şi Ovidiu Lăpuşte, însă acesta s-a întors acasă acuzând ceva probleme medicale. Aşadar, vor fi trei antrenamente comune pentru luptători, care sâmbătă dimineaţă vor urca pe saltea în cadrul memorialului.

S-a vorbit despre un cantonament la Mădăras şi Ardud, alături de sportivi din Rădăuţi, pregătiţi de fostul campion olimpic Ştefan Rusu, însă acesta nu a mai avut loc. Principala cauză ar fi lipsa banilor dar şi faptul că săptămâna trecută a fost imposibil să te deplasezi în Moldova din cauza troienelor de zăpadă.

„Mergem la Braşov pentru a îmbina utilul cu plăcutul. Vom participa şi la concurs, dar şi la antrenamentele comune cu lotul de cadeţi. Deocamdată nu sunt bani la club, banii urmând să fie decontaţi ulterior“, a spus antrenorul Tudor Barbul.

Cei aproximativ 30 de luptători sătmăreni au efectuat două antrenamente pe zi, într-un regim de semi-cantonament.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *