Csik e optimist: „Suntem favoriţi!”

Filed under: Sport |

csik

Olimpia nu concepe să nu obţină toate punctele în confruntarea cu UTA. Galben-albaştrii vor să profite de problemele prin care trece gruparea patronată de Adrian Marţian şi să se impună în primul meci oficial din acest an.

Partida de azi de la ora 11 ce se va juca pe stadionul Olimpia va aduce şi cîteva surprize de Mărţişor doamnelor şi domnişoarelor ce vor veni la meci.
Olimpia a intrat de joi seara în cantonament iar antrenorul Tibi Csik e optimist. „Așteptăm cu nerăbdare primul meci oficial al anului, indiferent de numele adversarului. Se întâmplă să jucăm contra UTA-ei, o echipă pe care nu o cunoaștem foarte bine, în sensul că nu știm exact ce jucători vor deplasa sâmbătă, dar în fața căreia sunt convins că ne putem impune. Cu tot respectul pentru formația arădeană, Olimpia e favorită în această primă etapă a anului. La Satu Mare a fost liniște, am bifat toate etapele pregătirii de iarnă, suntem pregătiți de reluarea campionatului. De fapt, în cele 8 meciuri rămase de disputat, ne propunem să luăm punctele ce ne permit să ajungem în play-off. Acesta este noul nostru obiectiv”, a explicat Tiberiu Csik.

Csik are o singură dilemă în privinţa formulei de start: cine va juca pe postul de mijlocaş stânga în condiţiile în care Zsiga nu e refăcut iar noua achiziţie , Szalkai, nu a dat randamentul aşteptat. În rest e posibil să-i vedem în primul 11 pe juniorul Anca în poartă şi pe Alexandru Boştină în atac, jucător venit în această iarnă de la Timişoara. În rest jucătorii ce au dus greul şi în tur, Munteanu, Ene, Bălău, Iuhas, Gavrilescu, Villand, Bujor şi Schwarczkopf sau Micaş.

UTA vine la Satu Mare cu un obiectiv clar, salvarea de la retrogradare. În iarnă Adrian Falub i-a luat locul pe banca tehnică lui Eugen Trică iar în această săptămână la echipă au fost aduse întăriri.

Boșneag, Feussi, Mardare, Diarra, Ola, Lazea, Laso, Elvis și Babatunde sunt numele celor care au ales să joace până la vară la Arad, pentru a pune umărul la salvarea UTA-ei de la retrogradare. Din cei nouă, Laso și Babatunde vor lipsi de la meciul cu Olimpia Satu Mare, deoarece nu au ajuns „cărțile verzi”, ele fiind cerute târziu. Nici Ola nu-i sigur că va urca în autocar, documentele sale fiind așteptate în cursul zilei de astăzi. În rest, lucrurile sunt clare: Boșneag, Mardare și Lazea au fost declarați jucători liberi și au fost legitimați ieri, Elvis are „cartea verde”, iar Feussi și Diarra sunt buni de joc, deoarece au avut documentele la ei.

Iată programul etapei:
CSM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni 11:00
FC Bihor Oradea – Gloria Bistriţa 11:00
FC Olt Slatina – FCM Universitatea Craiova 11:00
Minerul Motru – Metalul Reşiţa 11:00
Olimpia Satu Mare – UTA Arad 11:00
CSU Craiova – ASA Târgu Mureş 17:00

Florin Mureşan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *