Dacă PNL vrea să iasă de la guvernare, e bine să o spună

Filed under: Politic |

liviu-dragnea

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că dacă PNL vrea să iasă de la guvernare, e bine să o spună, precizând că PSD aşteaptă de la liberali să fie contactaţi într-un termen “rezonabil” pentru a discuta despre restructurarea guvernului propusă de premierul Ponta. Dragnea a adăugat că nu se poate sta cu Guvernul blocat până când se hotărăsc liberalii în privinţa restructurării

“Dacă vor să iasă (de la guvernare, n.r.) e bine să o spună pentru că suntem în februarie, e un an întreg în faţă, sunt măsuri serioase care trebuie adoptate în următoarea perioadă”, a spus Dragnea. “Noi nu vrem să iasă de la guvernare, Doamene fereşte!, dar totuşi avem o săptămână aproape de când sunt câteva ministere în care cred că nu mai funcţionează lucrurile, gândiţi-vă la Finanţe, unde oamenii ăia de acolo nu ştiu, azi la şedinţa de Guvern va fi domnul Chiţoiu, care e demisionar…”, a spus Dragnea. El a arătat că din partea PSD nu sunt tensiuni referitoare la discuţiile din USL privind restructurarea Guvernului. “Din partea noastră nu e nicio tensiune. Aşteptăm un termen rezonabil să fim contactaţi să avem o nouă întâlnire să încercăm să îi convingem odată”, a spus Dragnea.

Vicepremierul a mai declarat că nu se poate sta cu Guvernul blocat până când se hotărăsc liberalii în privinţa restructurării, el arătând că social-democraţii au acceptat toate solicitările avansate de liberali şi că sunt surprinşi de rufuzul acestora. “Am rămas suprinşi că PNL nu e de acord cu această variantă (propusă de Victor Ponta – n.r.) Am rămas foarte surprinşi şi aşteptăm să vedem dacă se hotărăsc, pentru că nu putem să stăm cu Guvernul blocat până când se hotărăsc dumnealor”, a spus Dragnea. El a precizat că PSD a acceptat toate solicitările PNL. “Toate solicitările dumnealor au fost acceptate: domnul Iohannis viceprim-ministru, ministru de Interne, să coordoneze nu ştiu ce trebuie să coordoneze – va coordona. Dar mi se pare firesc ca fiecare partid din cele patru să aibă un viceprim-ministru dacă discutăm de o coerenţă în ceea ce priveşte susţinerea politică a Guvernului”, a spus Dragnea.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că liberalii nu au fost de acord cu formula de restructurare a Guvernului pe care a propus-o, el arătând că discuţiile vor continua şi că restructurarea Executivului nu se va face atât timp cât nu există o înţelegere. “Colegii liberali nu sunt de acord cu această formulă de restructuare”, a spus Ponta, care nu a dat detalii privind argumentele invocate de liberali. “Nu e politicos şi colegial să povestesc lucruri care ţin de discuţia internă. În măsura în care doresc, colegii liberali o să vă spună dânşii”, a spus Ponta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *