Doi sătmăreni şi-au găsit sfârşitul în stradă

Filed under: Locale |

mort

Două persoane au decedat ieri în municipiul Satu Mare, găsindu-şi sfârşitul în plină stradă. Este vorba de o femeie de 64 de ani şi de un bărbat cu identitate şi vârstă necunoscute, cel mai probabil un om fără adăpost.

Femeia de 64 de ani a fost găsită căzută la pământ în jurul orelor amiezii pe Bulevardul Transilvania, pe trotuarul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Echipajele de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi SMURD Pompieri au încercat timp de mai bine de o jumătate de oră să o resusciteze pe femeia care urma să-şi sărbătorească ziua de naştere la finele acestei luni. Aceasta nu a putut fi salvată, suferind un stop cardio-respirator.  La câteva ore mai târziu, un alt caz asemănător. Un bărbat cu vârstă şi identitate necunoscute, om al străzii, a fost găsit fără suflare în apropiere de sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Satu Mare, pe un teren în paragină. Cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă din Satu Mare nu au reuşit să mai acorde nici primul ajutor, persoana fiind fără puls. Cel mai probabil bărbatul a decedat din cauza frigului.

În urma autopsiei se va stabili concret dacă moartea a survenit ca urmare a unei hipotermii. În ambele situaţii, cetăţenii care au trecut pe lângă victime au sunat la 112 pentru a solicita intervenţia poliţiştilor, ambulanţierilor şi paramedicilor SMURD.

Lorena Georgi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *