Erika Buttyan, eliminată în sferturi la Bistriţa

Filed under: Sport |

buttyan-erika

În această perioadă, la Bistriţa au loc finalele Campionatelor Naţionale de box feminin. Din judeţul nostru s-au prezentat la această competiţie Erika Buttyan, de la AS Olimpia Căuaş şi Alexandra Vincler de la Sab Gomez Carei, la senioare, respectiv tineret. Dacă sportiva din Carei are asigurată medalia de bronz, urmând să lupte mâine pentru argint, Erika, pregătită de Iosif Sandor, a pierdut în sferturi.

Astfel a obţinut un loc cinci bine meritat, având în vedere că boxează pentru prima dată la senioare şi pentru că a întâlnit-o în această fază pe medaliata cu bronz de la Europene şi componentă a lotului naţional, Irina Stoica de la CSM Sibiu.

Decizia arbitrilor a fost 2 la 1 pentru Stoica, însă cele patru runde au fost spectaculoase. Aşadar, pentru prima dată, la o competiţie oficială s-a auzit numele AS Olimpia Căuaş, secţie nou înfiinţată, care promite să devină o pepinieră a boxului sătmărean.

Reprezentantul clubului din Căuaş, preşedintele Florin Mulcuţan, sportiva Erika Buttyan, transferată alături de antrenorul Iosif Sandor de la CS Unio, 7doresc să mulţumească Primăriei Căuaş, Consiliului Local, dar şi câtorva oameni cu inimă mare, Claudiu Ciorcăşel, Ioan Vonica, Daniel Micu sau Vasile Fuşle pentru sprijinul acordat.
Dani C.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *