More

    Expoziţie foto-etnografică internaţională

    La Muzeul Judeţean Satu Mare va avea loc azi, începând cu ora 15.00, vernisajul expoziţiei internaţionale de fotografie etnografică “Semne Identitare”, unde vor putea fi admirate 40 de fotografii cu tematică etnografică, tot atâtea crâmpeie de tradiţie din care răzbat simplitatea şi bunul gust, poezia locurilor şi a oamenilor, statornicia îndeletnicirilor sau bucuria de a petrece sărbătorile împreună. Proiectul “Semne Identitare” al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj, realizat cu sprijinul Consiliului Local Cluj-Napoca, este conceput ca o expoziţie de grup cu participare internaţională, care sărbătoreşte un deceniu de existenţă a Concursului naţional “Fotografia – document etnografic”. La această expoziţie expun 29 de fotografi din România, Ungaria, Polonia şi Rusia.

    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE