Fermierii pot depune pentru cererile de subvenții

Filed under: Actualitatea Salajeana |

Începând cu data de 3 martie, fermierii sălăjeni care au în exploataţie minim un hectar de teren pot solicita sprijinul pe suprafaţă aferent anului 2014.

Conform datelor oficiale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj până în data de 15 mai (termenul limită), fermierii își pot depune cererile pentru a suporta penalități, după această dată penalitățile vor fi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 9 iunie 2014, solicitarea de sprijin nu va mai fi admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.

Sunt eligibili la plată fermierii care au în exploataţie minim 1 ha de teren, format din parcele de minim 30 de ari de teren arabil, cu excepţia viilor şi a livezilor, unde e nevoie de minim 10 ari. Condiţia care trebuie îndeplinită este ca agricultorul să treacă în cerere toate parcelele deţinute, indiferent de suprafaţa lor. Dacă pe parcursul analizei dosarului se descoperă că nu a respectat această obligaţie, fermierul riscă penalităţi de până la 3% din suma ce i se cuvine.

De menționat faptul că fermierii înregistraţia la APIA în campaniile precedente pot să-şi completeze declaraţia de suprafaţă și prin intermediul aplicaţiei IPA Online. În aceste condiţii, ei trebuie să se prezinte la APIA Sălaj pentru a semna declaraţia şi pentru a completa în Cererea unică de plată datele de identificare, schemele de plată sau măsurile de sprijin solicitate, precum şi angajamentele.

Pentru schema de plată unică pe suprafaţă aferentă acestui an, suma alocată este de 1,6 miliarde de euro, respectiv 178 de euro pe hectar, anunţa, luna trecută, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Conform statisticilor oficiale ale APIA Sălaj, în cursul anului trecut, 24.836 de fermieri sălăjeni au depus cereri de plată pentru o suprafaţă totală de 136.000 de hectare.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *