Fermierii sătmăreni, poftiţi la banii europeni

Filed under: Locale |

apia

Sesiunea de depunere de cereri pentru subvenţiile europene pe suprafaţă pentru anul 2014 va debuta în data de 3 martie, fermierii fiind îndemnaţi de conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare să respecte programările făcute de instituţie pentru a fi evitată aglomeraţia. Detalii despre acest aspect precum şi alte informaţii au fost furnizate ieri de directorul APIA Satu Mare, Gabriel Leş, în cadrul unei conferinţe de presă la care a mai participat şi directorul Camerei Agricole Satu Mare, Istvan Fodor.

Campanie de informare
Potrivit celor afirmate de Gabriel Leş, în 3 martie va fi demarată o nouă campanie pentru primirea cererilor privind acordarea schemei unice de plată pe suprafaţă (SAPS) şi a plăţilor naţionale directe complementare (PNDC). Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la centrele APIA, în intervalul 3 martie – 15 mai 2014, o singură cerere de plată. “După data de 15 mai, vor mai putea fi depuse astfel de cereri până cel târziu la data de 10 iunie, însă cu o penalitate de 1% pe zi. Îi rugăm pe fermieri să respecte programările făcute la sediul instituţiei noastre pentru a evita aglomeraţia. Dosarele celor care nu vor veni la data stabilită în programare, nu vor fi luate decât după data de 15 mai”, a precizat directorul APIA Satu Mare.

APIA Satu Mare, în colaborare cu Camera Judeţeană Agricolă desfăşoară în această perioadă o amplă campanie de informare a fermierilor sătmăreni. “Zilnic ne deplasăm în mai multe comune şi îi informăm pe agricultori atât despre drepturile cât şi despre obligaţiile care le revin. Îi îndemnăm pe toţi să vină cât mai mulţi să-şi depună dosarele pentru că este păcat să nu beneficiem de aceste subvenţii. Doar anul trecut, spre exemplu, în comuna Turţ au intrat peste 600 de mii de euro doar din aceste subvenţii”, a mai precizat Gabriel Leş.

Peste 37 de milioane de euro alocaţi pentru fermierii sătmăreni
Pentru plata subvenţiilor europene pentru anul 2014, pentru judeţul Satu Mare au fost autorizate de la Bugetul Uniunii Europene şi bugetul naţional circa 37 de milioane de euro, cu aproape 2 milioane mai mult decât anul trecut. Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul Unic de Identificare, administrat de APIA, să depună o cerere în termen şi să îndeplinească condiţii generale de eligibilitate. Fiecare fermier trebuie să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha.
Anul trecut, în judeţul Satu Mare au fost depuse 21.450 de cereri pentru o suprafaţă de circa 227.690 de hectare de teren. Directorul APIA a mai precizat că în ultima vreme se constată o scădere a numărului de cereri depuse, însă a crescut numărul hectarelor lucrate, ceea ce este, după părerea acestuia, un lucru bun.

La finalul conferinţei de presă, Istvan Fodor a făcut unele precizări privitoare la condiţiile de agromediu care trebuie respectate de solicitanţi.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *