Handbal – Liga Națională / HC Zalău a remizat acasă cu codașa clasamentului

Filed under: Actualitatea Salajeana |

HC Zalău – HCM Rm. Vâlcea 25-25 (15-15)

Jucătoarele HC Zalău, pregătite de managerul Gheorghe Tadici au evoluat sub așteptări în partida susţinută sâmbătă, pe teren propriu, în faţa ultimei clasate, HCM Râmnicu Vâlcea. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 25 – 25, iar Zalăul era cât pe ce „să mănânce” bătaie acasă, în fața propriilor suporteri. Golul egalizator și izbăvitor al sălăjencelor a fost reușit în ultimele faze ale jocului, iar evoluția modestă a fetelor l-au făcut pe Tadici să afirme că șansele de calificare în play-off se compromit tot mai mult.
În debutul meciului, HCM Râmnicu Vâlcea a condus cu 3 – 2, dar Zalăul a revenit şi a preluat conducerea, 7 – 5. La pauză tabela de marcaj arăta „un echitabil” 15 – 15. După începutul reprizei a doua, HC Zalău părea că se desprinde și va câștiga partida, 18 – 15 în minutul 33, dar într-un mod cu totul inexplicabil Vâlcea a revenit în joc și chiar a preluat conducerea, 21 – 20 în minutul 49 (după ce Zalăul avusese două goluri diferență, 20 – 18).
În minutul 56, HCM Rm. Vâlcea conducea cu un neverosimil 23 – 21 şi cu 25 – 24 în minutul 59. Spre mulțumirea spectatorilor, sălăjeanca Andrada Trif a reușit să înscrie în ultimele secunde ale meciului și să restabileacă egalitatea pe tabelă. Scor final 25-25.
Următorul meci oficial al HC Zalău este programat pe data de 15 februarie, la Ploiești, cu CSM.
HC Zalău: Mihaela Mureşan, Adina Mureşan, Ana-Maria Inculeț – Loredana Pera (10), Carmina Bădiţă (6), Andrada Pop, Andrada Trif (4), Valentina Bardac (1), Georgiana Ciuciulete (1), Valeria Motogna (1), Claudia Constantinescu (2) şi Ana Maria Şomoi.
Manager: Gheorghe Tadici
HCM Râmnicu Vâlcea: Stăncuţa Guiu, Lia Cristina Sântămărean – Florentina Craiu, Reka Tamaş, Irina Lazarin (4), Clara Vădineanu (7), Bojana Mitrovic (1), Roxana Cherăscu (2), Janina Luca (4), Ramona Constantinescu (6), Mihaela Pătuneanu (1).
Antrenor: Simona Gogîrlă
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *