Încep lucrările la staţia de epurare a Tăşnadului

Filed under: Locale |

MITRASCA

Veste bună pentru locuitorii oraşului Tăşnad. În cursul săptămânii viitoare vor începe lucrările de reabilitare a staţiei de epurare din oraş, lucrări care ar putea fi finalizate până în luna septembrie. Prin această investiţie, tăşnădenii vor beneficia de condiţii normale de viaţă. De asemenea, Primăria Tăşnad vrea să predea societăţii Apaserv SA şi staţia de epurare a staţiunii balneare. Pentru a putea funcţiona la parametri optimi va trebuii realizată o reţea de separare a apei termale deversate din piscine, iar proprietarii unităţilor turistice din staţiune vor fi obligaţi să-şi instaleze separatoare de grăsimi.

Investiţie importantă pentru Tăşnad
Săptămâna viitoare vor începe lucrările de reabilitare a staţiei de epurare în Tăşnad. Primarul oraşului Tăşnad a avut joi o întâlnire cu reprezentanţii societăţii Apaserv SA şi cu cei ai executantului. După o vizită prealabilă la amplasamentul situat pe strada Santăului, executantul s-a angajat să demareze lucrările în cursul săptămânii viitoare, respectiv să le finalizeze până în luna septembrie a acestui an.
Contractul pentru modernizarea staţiilor de epurare din oraşele Tăşnad şi Ardud a fost semnat în cursul lunii iunie 2013. Valoarea totală a lucrărilor este de 19.111.315 lei. Investiţia este realizată în cadrul programului de investiţii “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare”, proiect cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007 – 2013. “Administraţia locală a reuşit să reabiliteze şi să construiască o reţea de canalizare în lungime de 17 kilometri, fiind ultima investiţie importantă. După finalizarea staţiei de epurare vom putea spune că Tăşnadul are condiţii normale de viaţă”, ne-a declarat primarul Vasile Mitraşca.

Staţie de epurare în staţiune
În cadrul aceleiaşi întâlniri, primarul Mitraşca a ridicat problema preluării şi administrării de către Apaserv a staţiei de epurare din staţiunea turistică. Pentru a nu pune în pericol buna funcţionare a staţiei de epurare, va trebui realizată o reţea de separare a apei termale deversate de piscinele hotelurilor şi motelurilor din incinta staţiunii. De asemenea, hotelurile şi motelurile din zonă vor fi obligate să-şi instaleze separatoare de grăsimi. În cursul acestei luni, conducerea Apaserv va purta discuţii în acest sens cu patronii unităţilor turistice, discuţii la care Primăria Tăşnad îşi va da tot concursul.

Conducerea Apaserv SA a solicitat Primăriei Tăşnad punerea la dispoziţie într-o formă legală a fostei centrale termice din cartierul Zorilor. Aceasta va fi reabilitată pentru a găzdui secţia din Tăşnad a societăţii Apaserv SA. Solicitarea va fi supusă dezbaterii Consiliului Local Tăşnad în şedinţa programată pentru data de 28 februarie. În prezent, secţia din Tăşnad a operatorului regional de apă îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu închiriat de la o societate comercială privată.

Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *