Inimioarele, cadoul cel mai potrivit de Ziua Îndrăgostiţilor

Filed under: Locale |

inima

Magazinele de cadouri şi comercianţii ambulanţi din municipiul Satu Mare s-au pregătit deja de Ziua Îndrăgostiţilor, deşi până în data de 14 februarie mai este mai bine de o săptămână. Obiectele în formă de inimioară, de la periniţe şi rame pentru fotografii până la lumânări, ursuleţii de pluş şi broşele sunt principalele oferte pentru sătmărenii care vor să cumpere un cadou persoanei iubite. Bineînţeles, nu lipsesc nici florile, trandafirii roşii fiind cei mai căutaţi înainte de Valentine’ s Day.

Inimi din plin în magazine
Marea majoritate a cadourilor pregătite de magazinele de specialitate pentru Ziua Îndrăgostiţilor au formă de inimă roşie, de diferite mărimi. De exemplu, un magazin de acest gen de pe Semicorso oferă îndrăgostiţilor inimi din pluş roşii, de diferite mărimi, la preţuri oscilând, în funcţie de dimensiune, între 27.5 şi 99 de lei. Unele dintre acestea sunt simple, altele au diferite mesaje, de la cele cu un simplu “Te iubesc” la cele mai complicate de genul “Ţi-am dat inima mea, ai grijă ce faci cu ea”.
Tot de la acest magazin mai pot fi cumpărate rame de fotografii în formă de inimă, la 17,5 lei, căni în formă de inimă, la preţuri oscilând între 8.5 şi 18,5 lei dar şi lumânări având aceeaşi formă, cu preţuri oscilând între 4,5 şi 12 lei, în funcţie de dimensiune. Şefa acestui magazin nu s-a lăudat cu vânzări impresionante în această perioadă, dar a recunoscut că sătmărenii au început să vină, să se intereseze şi unii dintre ei să mai şi cumpere. “Probabil că este încă prea devreme, dar suntem sigur că înainte cu o zi sau două de Valentine’s Day o să avem mai mulţi cumpărători”, ne-a declarat şefa magazinului.

Inimioare şi pe stradă
Şi la vânzătorii ambulanţi de pe stradă tot cadourile în formă de inimă reprezintă oferta principală. Mai bune de jumătate din marfa expusă de un comerciant ambulant de pe Semicorso erau periniţele roşii în formă de inimă, de diferite mărimi şi cu diferite mesaje de dragoste, la preţul de 30 de lei bucata. Cei care în afară de o perniţă în formă de inimă doresc să ofere persoanei iubite un ursuleţ de pluş, îl pot cumpăra tot de aici, la preţuri cuprinse între 60 şi 80 de lei, în funcţie de mărime. Şi broşele, la 10 lei bucata, pot fi o alternativă ca şi cadou de Ziua Îndrăgostiţilor.
Comerciantul a declarat că vânzările sunt, cel puţin deocamdată, destul de mici. “Azi nu am vândut decât o periniţă şi un ursuleţ de pluş. Însă am ieşit mai repede ca sătmărenii să se obişnuiască cu locaţia mea şi cu preţurile. Am convingerea că înainte de Ziua Îndrăgostiţilor vânzările vor fi mai bune ca acum”, ne-a declarat comerciantul.
În afară de perniţe în formă de inimioare şi ursuleţi de pluş, şi florile pot reprezenta un cadou frumos de Valentine’s Day. Din experienţa anilor precedenţi, florarii spun că trandafirii roşii sunt cele mai cumpărate flori din această perioadă. Coşuleţul de trandafiri roşii costă 40 de lei, în timp ce firul costă 10 lei bucata. Însă este posibil ca în ajunul Zilei Îndrăgostiţilor preţurile să mai crească.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *