More

    Întâlnire a liderilor USL, la ora 13.00

    2

    Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, împreună cu reprezentanţi ai conducerilor PSD şi PNL, se vor întâlni luni, la ora 13.00, cel mai probabil la Biroul preşedintelui Senatului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PSD şi PNL.

    Aceasta este prima întrevedere după sistarea, marţea trecută, a discuţiilor privitoare la restructurarea Guvernului.

    Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, declara, la finalul reuniunii de duminică de la sediul partidului, că, pentru întâlnirea de luni cu Victor Ponta, liderii liberali Crin Antonescu şi Klaus Iohannis au primit “un mandat de fermitate”, care înseamnă respectarea cu stricteţe a protocolului USL.

    “Mâine (luni – n.r.), la întâlnirea cu premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, domnul preşedinte Crin Antonescu şi prim-vicepreşedintele Klaus Iohannis au primit un mandat de fermitate, un mandat care înseamnă respectarea cu stricteţe a protocolului USL. PNL respectă şi îşi doreşte să facă parte din proiectul USL, aşa cum a fost el votat şi mandatat de cetăţeni, în alegerile din 2012”, a declarat Pocora.

    În cele şase zile de criză nu a existat nicio întrevedere între liderii PSD şi PNL şi, potrivit declaraţiilor făcute de aceştia, nici măcar o încercare de convocare a unei şedinţe a USL, în condiţiile în care fiecare dintre părţi preciza că aşteaptă un semn de la cealaltă parte pentru a se reîntâlni.

    Totodată, preşedintele PNL Crin Antonescu a lipsit din ţară în această perioadă, el aflându-se într-o vizită cu caracter privat în străinătate.

    Drept urmare, atât Crin Antonescu, cât şi Victor Ponta, dar şi ceilalţi reprezentanţi ai PSD şi PNL au comunicat în aceste şase zile prin intermediul presei, lansând acuze reciproce şi invitându-se unii pe alţii la a spune de o manieră clară dacă doresc ca USL să continue să existe.

    Preşedintele PSD Victor Ponta a anunţat, vineri, că a “ales” ca în 2014-2016 să fie păstrată formula de succes USL, apreciind că USL reprezintă cea mai bună formulă de guvernare şi că USL poate oferi stabilitate politic şi guvernamentală pentru perioada care urmează.

    Ponta nu a precizat, însă, că PSD ar renunţa la propunerea de restructurare a Guevrnului care implică patru funcţii de vice-premier, una pentru fiecare partid component -PSD, PNL, UNPR şi PC, în condiţiile în care PNL se opune categoric înfiinţării unei noi funcţii de vicepremier, care să revină conservatorilor.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE