Laptele depozitat în şcolile sătmărene a fost retras în totalitate

Filed under: Locale |

lapte

Autorităţile judeţene au decis ieri, în urma unei şedinţe, să retragă întreaga cantitate de lapte depozitat în şcolile din judeţ şi furnizat de S.C. Simultan Food 2011 S.R.L asociat cu S.C. Simultan S.R.L. după episodul de acum două săptămâni când peste 50 de elevi de la Şcoala Gimnazială Odoreu au ajuns la urgenţe cu toxiinfecţie alimentară după ce au consumat dintr-un lot de lapte cu probleme. La şedinţă, care a avut loc la sediul Instituţiei Prefectului, au participat prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Dorina Dragoş Guran, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Nicolae Dumuţa, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Maria Pinter şi inspectorul şcolar general adjunct, Claudiu Mondici.
Scopul întâlnirii a fost analiza documentelor emise de către S.C. Simultan Food 2011 S.R.L asociat cu S.C. Simultan S.R.L. privind calitatea produselor lactate ce se găsesc stocate în instituţiile şcolare din judeţul Satu Mare. În urma verificării documentelor, s-a ajuns la concluzia că acestea nu prezintă o garanţie certă că produsele lactate aparţinând altor loturi în afara celor incriminate ar putea fi date spre consum copiilor. În acest context, precum şi ca urmare a rezilierii de drept a contractelor de furnizare, s-a decis ca întreaga cantitate, atât cea aparţinând loturilor incriminate, cât şi cantitatea ce provine din alte loturi, să fie retrasă din unităţile de învăţământ sătmărene, fiind refuzată plata acesteia.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *