More

    Liga Tinerelor Social-Democrate, constituită la Satu Mare

    liga

    La sediul Partidului Social Democrat a avut loc ieri(n.r. vineri) şedinţa de constituire a Ligii Tinerelor Social-Democrate (LTSD) din judeţul Satu Mare în fruntea căreia a fost aleasă social-democrata Cristina Ilieş. La eveniment au mai participat preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, Mircea Govor, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret, Raul Băbţan, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei, Paula Mare, preşedintele Organizaţiei Municipale de Femei, Manuela Rogoz, primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, şi preşedintele Organizaţiei Municipale de Tineret, Ionuţ Bujor.

    Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a apreciat faptul că la Satu Mare a fost înfiinţată această organizaţie. “Sunt încântat să văd că astăzi la Satu Mare se înfiinţează, la nivel de tineret, Liga Tinerelor Social-Democrate. Spun acest lucru deoarece prin această Ligă se doreşte asigurarea unei apropieri şi deschiderea faţă de importanţa implicării şi emancipării femeii în politică. Ţin să-i felicit pe cei doi preşedinţi de la tineret, Raul Băbţan şi Ionuţ Bujor, pentru munca depusă de când au fost aleşi lideri ai organizaţiilor de tineret de la judeţ, respectiv municipiu”, a declarat Mircea Govor, preşedintele PSD Satu Mare.

    La rândul său, Raul Băbţan a precizat că se doreşte ca această Ligă să fie o platformă de pregătire şi lansare pentru viitoarele personalităţi feminine din viaţa politică şi nu numai. “Împreună cu colegii mei din conducerea Organizaţiei Judeţene a TSD am dorit ca această Ligă să fie o platformă de pregătire şi lansare a viitoarelor personalităţi feminine, atât publice cât şi politice, oferind un cadru adecvat de dezbatere şi de organizare a unor acţiuni tinerelor social-democrate, simpatizantelor PSD, dar şi a tinerelor neîncadrate politic până la acest moment”, a mai adăugat preşedintele TSD Satu Mare.

    În cadrul acestei şedinţe de constituire, la care au participat 123 de tinere social-democrate sătmărene, a fost desemnată prin vot conducerea organizaţiei. În urma voturilor liber exprimate în funcţia de preşedinte al LTSD Satu Mare a fost desemnată Cristina Ilieş, iar în cea de secretar executiv – Pop Adela Carmen. Vicepreşedinţi au fost aleşi Bianca Biro, Narcisa Gardoş, Toma Daniela, Crăsnean Bianca, Câmpian Raluca, Laura Ulici, Ciocan Bianca, Vasile Mihaela, Alexandra Băbţan, Onaca Roxana, Dobraş Irina,Tigler Maria şi Pintea Danusia.

    Preşedintele LTSD ales, Cristina Ilieş, a mulţumit colegelor pentru votul acordat. “Doresc să vă mulţumesc tuturor tinerelor prezente la eveniment, pentru încrederea şi votul acordat astăzi. Pentru mine este o mare onoare să fac parte din cel mai mare şi prestigios partid politic din România. În calitate de preşedinte al LTSD Satu Mare, vreau să vă asigur că voi fi un punct de legătură între tinerele social-democrate şi ceilalţi membri ai partidului nostru”, a declarat preşedintele LTSD Satu Mare.

    La sfârşitul lucrărilor de constituire a noului birou de conducere a LTSD Satu Mare, preşedinţii de la tineret Raul Băbţan şi Ionuţ Bujor, împreună cu preşedintele Mircea Govor, le-au felicitat şi le-au dat câte un mărţişor, transmiţându-le în acelaşi timp tuturor domnişoarelor şi doamnelor prezente la acest eveniment să aibă parte de o primăvară însorită.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE