Mihai Covaliu: “Concursul de la Satu Mare e important pentru România”

Filed under: Sport |

covaliu

Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Mihai Covaliu (36 de ani), a vorbit despre importanţa etapei de la Satu Mare din Circuitul European de floretă pentru cadeţi şi despre viitorul scrimei din România. La concursul de la Satu Mare, din perioada 8-9 februarie, vor lua startul 78 de sportive, din 12 ţări: Austria, Belarus, Cehia, Egipt, Ungaria, Italia, Japonia, Rep. Moldova, România, Slovacia, Turcia şi Ucraina.

– Ce reprezintă această întrecere pentru oraşul Satu Mare?
– Este o recunoaştere a valorii scrimei româneşti, în general, a florerei, în particular, şi a floretei sătmărene, în special. Este o competiţie unde sportivii români, dar şi cei străini, pot să-şi demonstreze valoarea, dar şi să capete experienţă internaţională.
– Cât de important e sprijinul Primăriei în organizarea acestui concurs?
– Scrima din Satu Mare reprezintă foarte mult pentru sportul românesc şi nu putem decât să mulţumim domnului doctor Dorel Coica şi celorlalţi factori care s-au implicat în organizarea etapei de floretă din Circuitul European pentru cadeţi.
– Pe viitor, poate România să organizeze mai multe competiţii de acest gen?
– Cu siguranţă. Îmi doresc ca fiecare oraş cu tradiţie în scrimă să organizeze cel puţin un concurs internaţional. E foarte important să avem astfel de întreceri în principala pentru sportivii români.
– Sportivele din România vor concura în acest an la Satu Mare şi pentru Vasile Costa, fostul mare campion bolnav de cancer. Aveţi un mesaj pentru el?
– Îi transmit multă putere de luptă şi îi spun să nu cedeze nicio clipă în faţa greutăţilor vieţii. Să lupte până la ultima tuşă, aşa cum a făcut-o pe planşe de atâtea ori.
– Când vom putea avea o etapă de Cupă Mondială la seniori şi în România?
– Vrem să transformăm Trofeul “Alfredo Bacchelli” în etapă de Cupă Mondială la spadă seniori. Mai întâi trebuie să devină satelit şi abia apoi etapă de Cupă Mondială. Sper să reuşim cât mai repede acest lucru.
Cristian Stan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *