Muzeu al satului, grație unei donații personale

Filed under: Actualitatea Salajeana |

Peste 100 de icoane pe sticlă și alte obiecte donate locului în care s-a născut

1

„Să creezi ca un zeu, să poruncești ca un rege și să muncești ca un sclav”

Un artist clujean a donat satului său natal, localitatea Borza, comuna Creaca, din județul Sălaj, sute de opere de artă, de mare valoare materială, sentimentală sau spirituală. De la icoane pe sticlă, la opaițe sau diverse obiecte din gospodăria țărănească.

Cu sprijinul Primăriei Creaca, prin primarul Ioan Eugen Terec, a învățătorului din Borza, Ience Traian, a directorului Școlii Gimnaziale „Marcus Aurelius” Creaca, Gadiel Zaharie și a directorului Centrului de Cultura și Artă al Județului Sălaj, Daniel Săuca, în perioada următoare va fi amenajată o sală pentru ca lucrările pictorului să poată fi văzute și admirate de cât mai multe persoane.
La invitația artistului, mă așez pe un pat, aflat lângă o măsuță pe care erau puse de sora sa din Borza, Silvia Moldovan, plăcinte și pancove aburinde. Bătrânul artist, Ioan Cozma, stă în apropierea ferestrei care dă spre drumul principal al satului și îmi spune povestea sa, neștiută și necunoscută nici măcar de oamenii locului.
„M-am născut în satul Borza, din județul Sălaj, la patru kilometri de Jibou, în Valea Agrijului, într-o familie de țărani, cu patru copii. Eu am fost cel mai mic dintre ei. Primii ani de școală i-am făcut cu învățătorul Leontin Fărcaș, un dascăl foarte sever și atent cu noi – mai ales în ceea ce privește caligrafia. De altfel, atunci, în acea perioadă, m-am deprins cu ordinea, disciplina și răbdarea lucrului bine făcut.”
De mic a primit o educație religioasă, astfel că, în fiecare duminică, era nelipsit de la biserică. „Respectam cu sfințenie sărbătorile creștine – Paștile, Boboteaza, Crăciunul – și obișnuiam, alături de ceilalți copii din sat, alături de tatăl tău, Iulian, să umblăm la colindat sau cu steaua. Am fost buni prieteni cu tatăl tău, un om de mare caracter”, spune pictorul în timp ce mie încep să îmi lăcrimeze ochii.

Clasele V – VII le-a făcut la Jibou, pe locul actualei Grădini Botanice, după care s-a înscris la Liceul “Simion Bărnuțiu” din Zalău. Absolvă liceul în anul 1959, dă admitere la Politehnică – însă fără succes. E chemat în armată și între anii 1959 – 1961 apără “frontiera cu Tito“, de la Stamora Moravița. După efectuarea stagiului militar, lucrează în învățământ, în satul Bogdana, comuna Bucium, ca învățător suplinitor. „De toate am predat la copii, în afară de limba rusă, de care se ocupa o profesoară basarabeancă – și de matematică, unde era specialist directorul școlii, Pamfil Știrbu“, mai arată el, nu fără o nuanță de melancolie în glas.
Reușește la Facultatea de subingineri, pe care o absolvă în anul 1965, ca șef de promoție, reușind, ulterior, să-și dea diferențele care-l despărțeau de profesia de inginer. Odată ajuns inginer este angajat în domeniul proiectării și al industriei alimentare după care, începând cu anul 1970, se transferă la Inspectoratul Teritorial pentru Cazane și Instalații de Ridicat și la Metrologie, unde rămâne până în anul 1996. Începând cu 1996, trece la Trustul de Construcții Hidrocentrale, pe funcția de inspector, specializat pe siguranța instalațiilor și aparatelor de măsură, având și răspunderea hidrocentralelor din patru județe ale Ardealului: Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Mureș. „Până la pensionarea mea, în 2004, m-am ocupat de toate macaralele, cazanele, podurile rulante și aparatele de măsură și control ale zonei menționate”.

„M-am apucat de pictat prin 1983-1984“

În plină perioadă comunistă și sub dictatura soților Ceaușescu, Ioan Cozma simte, din ce în ce mai des, un imbold irezistibil: acela de a se apuca de icoane, având în față perspectiva pensionării. „Și-atunci, am luat hotărârea, fiind crescut la sat – acolo unde țăranul român a înfăptuit de-a lungul secolelor atâtea lucruri minunate și de suflet – să mă întorc la rădăcini”, îmi mai spune bătrânul înțelept. Și-a cumpărat o carte dedicată icoanei, apărută la Editura “Dacia”, scrisă de cercetătorul Ion Apostol Popescu, și începe, efectiv, să picteze icoane. Ca instructor, îl are pe regretatul pictor și revoluționar clujean, Gheorghe Ladiu. În anul 1985 primește, de la socri, albumul “Pictura țărănească pe sticlă”, scris de Ileana și Dumitru Dancu, fapt care-l ajută să afle mai multe amănunte despre domeniul respectiv. Colegii și prietenii, aflând de hobby-ul său, îl ironizau mereu,
spunându-i că, probabil, speră ca Dumnezeu să îi mai ierte din păcate. Alții, realizând sub ce vremuri trăiau, îl avertizau să fie cu băgare de seamă, fiindcă securitatea și partidul comunist nu tolerează astfel de activități.
„Culmea – și asta cred că e o minune dumnezeiască – nimeni, niciodată, în acea perioadă, n-a avut treabă cu mine, astfel că am putut să lucrez din plin, reușind să progresez tot mai mult. După „revolta din 1989“ (cum numește el revoluția din decembrie 1989), împreună cu mentorul său, Ladiu, organizează prima expoziție de icoane care a avut loc la Cluj, după reinstaurarea democrației, la Casa de Cultură a Studenților. „Au scris despre eveniment, chiar atunci, regretatul profesor Crișan Mircioiu și jurnalistul Ilie Călian,“ arată Cozma, cu mândrie. Îmi oferă apoi o mapă cu diverse articole apărute despre el în presă.

Într-un pasaj dintr-o cronică despre iconar, aparținând jurnalistului clujean Ilie Călian se spune : “Modest, lipsit și de pofta gloriei prin cataloage de expoziții, și de cea a banilor, de vânzarea lucrărilor, pictorul de atunci, aflat la începuturile afirmării publice, după câțiva ani de trudă în atelier, a <<perseverat>> cum se spune, adică a avut curajul să continue într-un domeniu în care o serie de profesioniști s-au grăbit să facă producții în serie, mai ales pentru turiști străini. (…) Spuneam că a început cu modestie și prudență, cu anumite icoane de Nicula. Astăzi, nu-i lipsesc nici lucrările mai fastuoase, nici asimilarea altor școli iconografice țărănești din Transilvania. La 12 ani de la prima sa expoziție, este deja un pictor-iconar matur, ale cărui lucrări pot sta cu demnitate în orice expoziție de gen.“ Au urmat numeroase alte expoziții, personale sau de grup, la Biblioteca
Universitară “Lucian Blaga“, Casa Universitarilor, Casa Radio sau în mai multe orașe ale țării. De asemenea, peste 2.000 de lucrări ale sale sunt prezente în colecții particulare sau muzee din Canada, S.U.A., Germania, Franța, Suedia, Grecia, etc. Adaugă apoi că simte un atașament aparte pentru Salonul Icoanei Transilvane, manifestare tradițională, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, la care participă încă din anul 2004: “Chiar și la cea mai recentă ediție, deschisă în foaierul Bibliotecii Județene “Octavian Goga”, am expus “Triptic”, o lucrare unică în lume, prin dimesiunea sa : doi metri optzeci lugime și un metru și zece înălțime. Conține, nici mai mult, nici mai puțin decât patruzeci și opt de icoane, înglobate. Timp de nouă ani am lucrat, numai la părțile exterioare, iar în anul 2013, la partea centrală.“

Membru al Academiei de Arte Tradiționale din România, după 3 decenii de carieră

De asemenea, ține să menționeze că evenimentul din 7 noiembrie 2013, primirea titlului de membru al Academiei de Arte Tradiționale din România, a însemnat încununarea carierei sale de peste 30 de ani.
“Cât voi mai avea zile de trăit, voi munci în continuare la realizare icoanelor. Iar conceptul meu e inspirat dintr-o expresie a lui Brâncuși: <<Să creezi ca un zeu, să poruncești ca un rege și să muncești ca un sclav >> ”, îmi mai spune, cu o anumită undă de tristețe în glas, artistul sălăjean, stabilit la Cluj.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *