More

    Neatenţia la volan face noi victime

    Sfârşitul săptămânii trecute s-a soldat cu două accidente rutiere, ambele bazate pe neatenţia şoferilor. Primul caz a avut loc vineri, în jurul orei 22.40, atunci când poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 19 A, în afara localităţii Răteşti, a avut loc un accident. Deplasându-se de urgenţă la faţa locului, poliţiştii au stabilit în urma cercetărilor efectuate împrejurările producerii evenimentului. “Marius B., de 29 de ani , conducând autoturismul marca VW pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra autoturismului, părăsind partea carosabilă, răsturnându-se în şantul din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma accidentului a rezultat accidentarea uşoară a conducătorului auto, care a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie alcoolică de 0,64 mg /l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal acestuia”, se arată în comunicatul IJP.
    De asemenea, poliţiştii rutieri sătmăreni au mai intervenit la evenimentul rutier produs pe strada Nicolae Golescu din municipiul Satu Mare, unde Florian P., de 45 de ani, din Satu Mare, la efectuarea manevrei de mers înapoi cu autoturismul marca VW nu s-a asigurat corespunzător, accidentând-o grav pe Floare B., de 73 de ani, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare, atât ei cât şi conducătorului auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. Cercetările continuă în cauză.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE