Nicolas Cage a petrecut o noapte în staţiunea Mamaia, cu soţia şi fiul de nouă ani

Filed under: Life |

4

Actorul Nicolas Cage s-a aflat timp de 24 de ore în staţiunea Mamaia, el petrecând noaptea la Hotelul Iaki şi fiind însoţit de soţia sa şi fiul lor în vârstă de nouă ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unor surse locale, Nicolas Cage a sosit împreună cu familia la malul mării, sâmbătă după-amiază, şi s-a cazat la Hotelul Iaki, din centrul staţiunii Mamaia.

Sâmbătă seară, Nicolas Cage a mâncat la un restaurant din staţiune, el alegând din meniu fructe de mare şi un peşte la grătar. După ce a luat cina, actorul a acceptat să se fotografieze cu angajaţi ai restaurantului respectiv şi cu unii clienţi şi a acordat câteva autografe, iar apoi a revenit la hotel, unde şi-a petrecut noaptea.

Nicolas Cage a plecat din Mamaia duminică după-amiază şi a revenit, cel mai probabil în Bucureşti, acolo unde filmează pentru o nouă producţie.

Conform siteului imdb.com, actorul lucrează în prezent la filmul “The Dying of the Light”, în regia lui Paul Schrader, ce spune povestea unui agent CIA care începe să îşi piardă vederea în timpul ultimei sale misiuni. Filmările pentru această producţie au loc în Bucureşti şi la studiourile Castel Film, conform imdb.com.

În 2010, actorul a filmat în România pentru lungmetrajul “Ghost Rider – Spirit of Vengeance”, care a fost lansat în 2012.

În cei peste 20 de ani de carieră, Nicolas Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numără “Părăsind Las Vegas” (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi “Suflet sălbatic” (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *