Noul termen în dosarul lui Viorel Pintea, 11 martie

Filed under: Locale |

pintea1

La termenul de marti, acuzatul Viorel Pintea, fostul director al APIA Satu Mare, a primit un exemplar din rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, pentru ca acesta, împreună cu apărătorul său să poată studia dosarul şi să depună anumite obiecţii dacă este cazul. Judecătorul Mihai Ciorcaş i-a explicat lui Viorel Pintea că el, împreună cu avocatul său, pot să depună obiecţii la rechizitoriul întocmit de DNA până la următorul termen. Iniţial, Ciorcaş a fixat noul termen pentru data de 6 martie, însă avocatul lui Pintea a intervenit spunând că apărarea are nevoie de mai mult timp pentru a studia dosarul „care este destul de consistent”, a declarat acesta.

Judecătorul Ciorcaş a dispus ca dosarul lui Pintea să fie trimis unui judecător de cameră preliminară. Magistratul care va primi acest dosar se va ocupa de emiterea citaţiilor, de furnizarea rechizitoriului şi de alte documente din dosarul inculpatului, de verificarea legalităţii rechizitoriului şi de soluţionarea tuturor excepţiilor ce pot fi invocate de avocatul lui Pintea sau de inculpat. Următorul termen de judecată a fost fixat pe data de 11 martie. Însă pe data de 27 februarie magistraţii Curţii de Apel Oradea vor judeca cererea de strămutare a cazului la o altă instanţă, iar dosarul în care Pintea este acuzat de luare de mită s-ar putea să ajungă pe masa judecătorilor dintr-un alt judeţ.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *