Până în ultima clipă vom face tot ce va fi nevoie ca USL să rămână unită

Filed under: Politic |

catalin-ivan

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, afirmă că premierul Victor Ponta şi PSD nu doresc dezbinarea USL, ci dimpotrivă, continuarea parteneriatului şi a proiectului actual, el menţionând că în comunicatul de vineri al purtătorului de cuvânt al PNL sunt difuzate în spaţiul public neadevăruri. “Consider cu fermitate că proiectul USL trebuie să meargă mai departe. Guvernul este al tuturor românilor, nu al PSD sau PNL, şi trebuie să evităm o criză politică. Până în ultima clipă credem că USL trebuie să rămână unită şi acesta este sensul tuturor declaraţiilor de până acum ale liderului PSD Victor Ponta. Regret că doamna Pocora, în calitatea sa de purtător de cuvânt, continuă să promoveze o informaţie greşită, dată pe surse, legat de ce ar fi declarat premierul Victor Ponta în privinţa candidaturii lui Crin Antonescu. Domnul Victor Ponta a comentat o ipoteză, nu a făcut afirmaţiile pe care doamna Pocora le creditează ca fiind adevărate cu privire la candidatura domnului Antonescu”, se arată într-un comunicat remis, vineri, de Ivan.

El subliniază că, aşa cum a declarat şi premierul, PSD vrea în continuare noii miniştri desemnaţi de PNL şi aşteaptă ca “partenerii liberali” să ia o decizie cât mai repede în privinţa acestora. “Încă de la început, aceştia au fost invitaţi să îşi preia portofoliile de miniştri, chiar dacă discuţia despre postul de vicepremier s-a prelungit ulterior. Reamintim că, pentru a evita blocajul, premierul i-a propus lui Crin Antonescu să numească miniştri interimari din partea PNL măcar la ministerele Economiei şi Finanţelor. A fost o dovadă de maximă deschidere. Din păcate, preşedintele PNL a refuzat, situaţie în care prim-ministrul a decis să înainteze preşedintelui Băsescu alte propuneri de interimari, până când posturile ar urma să fie ocupate de propunerile liberale”, afirmă Ivan.

În ceea ce priveşte Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2014-2016 şi măsuri precum reducerea impozitării muncii prin scăderea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit, Ivan afirmă că măsurile enunţate sunt asumate încă din 2012 de toate partidele din USL, în oferta noastră electorală şi în programul de guvernare al USL.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *