More

    Patru şoferi prinşi săvârşind infracţiuni la regimul circulaţiei

    Agenţii de circulaţie au depistat în weekend patru conducători auto care au comis infracţiuni la regimul circulaţiei. Astfel, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Negreşti Oaş l-au identificat pe Nicolae R., în vârstă de 53 de ani din comuna Vama, care conducea un autoturism marca Nissan, înmatriculat în Anglia. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acest autoturism nu are dreptul de circulaţie pe teritoriul României. De asemenea, tot la Negreşti Oaş, a fost depistat în trafic Vasile B., în vârstă 39 de ani din comuna Urziceni, în timp ce conducea autoturismul marca Renault având o îmbibaţie alcoolică de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

    La rândul lor, lucrătorii Biroului Rutier Carei l-au oprit în trafic pe numitul Istvan A., din Pir, care se afla la volanul unui autoturism Volkswagen, şi care a avut o concentraţie alcoolică de 0.96 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Carei, unde i-a fost recoltată o probă de sânge, a doua probă fiind refuzată de către acesta. Iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii Serviciului Rutier Satu Mare l-au depistat pe Podul Golescu din municipiul Satu Mare, pe Artur N., în vârstă de 26 de ani din Satu Mare, care se afla la volanul unui Fiat. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie alcoolică de 0.49 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge. Cei patru s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE