More

    PC merge la euroalegeri alături de PSD şi UNPR

    smadu

    Biroul Politic al Partidului Conservator a validat, joi, propunerea ca la alegerile europarlamentare PC să participe pe o listă comună alături de PSD şi UNPR. “Biroul Politic s-a întrunit într-un format restrâns. Biroul Politic a validat propunerea ca la alegerile europarlamentare PC să participe, pe o listă comună, alături de PSD şi UNPR. Suntem consecvenţi ideii că ar trebui să avem liste comune şi la alegerile europarlamentare, înţeleg că există totuşi opinii divergente în partidul celorlalţi aliaţi şi din acest punct de vedere noi am validat această propunere, cel puţin pentru acest moment, vom vedea şi dacă PNL se va alătura sau nu acestei liste”, a precizat preşedintele PC, Daniel Constantin, după şedinţa Biroului Politic al partidului.
    Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Conservator, Cristian Smadu, a arătat că Biroul Politic al partidului a validat două propuneri pentru europarlamentare pentru un loc eligibil fiind propusă Maria Grapini, iar a doua propunere fiind preşedintele Organizaţiei Prahova, Laurenţiu Rebega.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE