Ponta îl propune pe Iohannis la MAI

Filed under: Politic |

4

Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că îl propune, luni, pe Klaus Iohannis la conducerea Ministerului de Interne, deoarece la această instituţie este nevoie de o situaţie clară, de stabilitate, şi că problema funcţiei de vicepremier va fi discutată rapid în USL.

El a precizat că urmează să îl informeze şi pe preşedintele Traian Băsescu despre faptul că va înainta luni această nominalizare, dar a amintit că şeful statului a declarat deja public că are o părere bună despre Iohannis.

Premierul a arătat că urmează să aibă o întrevedere atât cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, cât şi cu Klaus Iohannis în acest sens.

“În o oră, două maxim, mă voi întâlni cu domnul Antonescu şi cu domnul Iohannis, pentru că la Ministerul de Interne e nevoie de o situaţie clară, de stabilitate, şi vreau să îl numesc astăzi pe domnul Iohannis ministru de Interne. Vreau să îl punem chiar astăzi, pentru că este nevoie de stabilitate la Ministerul de Interne”, a spus Ponta pentru MEDIAFAX.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost desemnat vineri, de PNL, pentru funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că a discutat cu premierul Victor Ponta înainte ca liberalii să anunţe public remanierea mai multor miniştri şi propunerea lui Klaus Iohannis ca membru al Guvernului şi a căzut de acord asupra acestora cu prim-ministrul.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat anterior că are o relaţie foarte bună cu Klaus Iohannis şi că îl doreşte în Guvern, deoarece ar fi un mare câştig, dar că “deciziile tehnice” legate de poziţii şi de procedurile necesare vor fi luate în ţară, “cu calm”, în cadrul coaliţiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *