More

    Prefectura face pace între ciobani şi sătmăreni

    ovine

    După ce ani la rândul ciobanii şi-au păşunat oile pe terenurile sătmărenilor, generându-se un conflict în toată regula, reprezentanţii Instituţiei Prefectului au reuşit să facă pace între beligeranţi. Astfel, proprietarii de ovine şi sătmărenii păgubiţi au fost aşezaţi la masa trativelor, cele două părţi reuşind să ajungă la o înţelegere de moment. În cazul în care ciobanii nu îşi vor respecta angajamentele, instituţiile statului vor interveni în forţă, urmând să ia măsuri drastice în aceste cazuri.

    Prefectura raportează pace
    Florin Găzdac, în calitate de reprezentant al Instituţiei Prefectului în dialogul dintre ciobani şi păgubiţi, i-a raportat prefectului Eugeniu Avram că cele două părţi au ajuns la o pace aparentă. Ciobanii s-au angajat să nu mai producă pagube, iar sătmărenii păgubiţi vor sta cu ochii pe proprietarii de ovine. “Vizavi de pagubele produse de turmele de oi pe raza municipiului Satu Mare, în special la Râtu Mare, s-au întâlnit reprezentantul sătmărenilor păgubiţi, Aurel Pop, şi unul dintre proprietarii de ovine – Ioan Faur. S-a convenit ca oile să nu mai treacă pe parcelele din intravilan şi extravilan ale sătmărenilor ci doar pe parcelele deţinute de proprietarii de ovine. De asemenea, Ioan Faur s-a angajat să comunice Instituţiei Prefectului toate datele privind ciobanii care însoţesc oile pentru a putea fi identificaţi mai uşor în cazul în care se vor produce noi abateri. Lui Aurel Pop i s-a transmis că în cazul în care oile vor mai pătrunde pe suprafeţele agricole ale oamenilor, aceştia să anunţe Poliţia în timp real, pentru ca poliţiştii să poată lua măsurile care se impun”, a precizat Florin Găzdac.

    Istoria unui conflict
    Reamintim că Instituţia Prefectului este asaltată de cetăţeni care acuză ciobanii din judeţ de distrugeri repetate. Pe lângă distrugerile provocate de animale, sătmărenii atrag atenţia asupra faptului că spaţiile verzi sunt pline de căpuşe, în timp ce străzile din zona cartierului Micro 16, înspre digul Someşului, sunt pline de dejecţii de ovine. De exemplu, un grup de 40 de sătmăreni au semnat o petiţie către Instituţia Prefectului prin care cer sprijin în stoparea distrugerilor provocate de oi la periferia municipiului reşedinţă de judeţ. Documentul a fost înaintat prefectului Eugeniu Avram de către sătmăreanul Aurel Pop, care a declarat că acest coşmar a început din anul 2004, precizând că mii de exemplare ovine sunt păşunate pe terenurile agricole şi pe spaţiile verzi din municipiul Satu Mare. Mai mult, pentru că nu mai face faţă acestei probleme, Aurel Pop a precizat că vrea să îşi vândă toate cele zece hectare pe care le deţine în zona străzii Râtu Mare, solicitând sprijin în obţinerea unei pensii. Aurel Pop a declarat, cu subiect şi predicat, că printre proprietarii oilor s-ar număra avocaţi, jurişti şi chiar poliţişti, precizând că doar astfel s-ar explica lipsa de reacţie a autorităţilor locale. “Noi venim sistematic din anul 2004 în legătură cu oile care ne distrug culturile. Nimeni nu face mai nimic că au oi poliţişti, avocaţi, procurori şi jurişti. Zona din jurul cartierului Micro 16, digul Someşului şi pista de biciclişti sunt pline cu dejecţii de oi, iar spaţiile verzi sunt infestate cu căpuşe. Sunt aşa de şmecheri încât au traversat şi Podul Decebal la un moment dat. Nu le e frică de nimeni la aceşti ciobani. Chiar nu mai ştim ce să ne facem”, a declarat Aurel Pop.

    Situaţie explozivă la Ardud
    Unii sătmăreni nu mai suportă imixtiunile ciobanilor pe terenurile agricole, prin care oile păstorite de aceştia le distrug în mod sistematic culturile. Acuzând şi o oarecare lipsă de reacţie din partea autorităţilor, un grup de fermieri din oraşul Ardud a cerut “binecuvântarea” Instituţiei Prefectului pentru a-şi forma, nici mai mult nici mai puţin, decât o miliţie populară. Noua structură urma să aibă sarcina de a păzi culturile localnicilor. Este prima acţiune de acest gen din ultimele două decenii, iar după acest model ar putea apărea şi alte structuri de această factură.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE