Promovare piscicolă în premieră la Satu Mare

Filed under: Locale |

pisci

Primul târg având ca obiect promovarea produselor piscicole din judeţul Satu Mare a fost deschis ieri în cortul hotelului Dana I de pe Drumul Careiului. Manifestarea face parte din seria de activități întreprinse de Proiectul „Promovare Produse Piscicole”, ce are drept activitate o campanie de conștientizare a populației prin promovarea consumului de pește și produse din pește. În afară de organizatori, la eveniment au fost prezenţi prefectul Eugeniu Avram, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Nicolae Dumuţa, reprezentanţi ai firmelor expozante, alţi invitaţi.

Consumă peşte şi trăieşte sănătos
Primul care a luat cuvântul în cadrul deschiderii oficiale a târgului a fost Adrian Popa, director de vânzări Sea Bell Trading, firma care implementează proiectul, care a declarat că atât proiectul cât şi târgul de la Satu Mare are ca scop principal creșterea consumului de pește și a produselor din pește prin evidențierea și evaluarea efectelor benefice ale consumului de pește din rețelele consumului alimentar pentru o viață sănătoasă și echilibrată, încurajarea consumului de pește din surse controlate, astfel încât să se elimine atât efectele negative asupra mediului, cât și asigurarea siguranței alimentare, precum şi atragerea atenției asupra consumului scăzut de pește la nivel național și de impactul care poate să-l aibă acesta în timp asupra populației. “Sloganul nostru este consumă peşte şi trăieşte sănătos, consumă peşte din surse certificate”, a spus Popa.
Prefectul Eugeniu Avram i-a felicitat pe organizatori şi i-a îndemnat pe sătmăreni să introducă peşte şi produse din peşte în raţia zilnică pentru sănătatea lor. De asemenea, şi primarul i-a felicitat pe organizatori pentru acest târg afirmând că el însuşi consumă peşte în fiecare vineri. “Este un aliment sănătos şi-l recomand şi viitoarelor mămici. Îmi doresc ca pe teritoriul municipiului Satu Mare să se consume cât mai mult peşte”, a mai spus primarul. Şi Nicolae Dumuţa i-a felicitat pe organizatori. Nutriţionistul Alexandra Iliuţă a trecut în revistă principalele beneficii asupra sănătăţii ale consumului de peşte.

Târg deschis până duminică
Târgul va fi deschis până duminică la ora 14.00, iar intrarea este liberă. Totodată, aici au expus 11 firme de profil din judeţul Satu Mare, de la unelte de pescuit, la producători şi crescători de peşte. Pe parcursul celor trei zile, în cadrul târgului vor fi organizate seminarii de alimentație sănătoasă susținute de tehnicianul nutriționișt Alexandra Iliuță, activități de socializare, interacțiune, informare, promovare a târgului către public, vizitatori ai târgului, persoane interesate, degustări de pește și produse din pește. De asemenea, vor mai fi organizate o tombolă a cărui câştigător va fi anunţat duminică şi o epoziţie de fotografie.
Târgul face parte dintr-un proiect finanțat prin Programul Operațional pentru Pescuit, Măsura 3.4 „ Dezvoltarea de noi piețe și campanii de promovare”, Axă prioritară 3: Măsuri de interes comun. Proiectul se desfăşoară în perioada iulie 2013-septembrie 2014. “Întreaga campanie de informare are ca obiectiv principal încurajarea consumului de pește și produse din pește. Prin organizarea primului târg de acest fel în Satu Mare, am încercat să atragem atenția și în partea de nord-vest a țării asupra consumului scăzut de pește la nivel național și de impactul care poate să-l aibă acesta în timp asupra populației” a declarat Adrian Popa, director de vânzări Sea-Bell Trading.

Florin Dura

One Response to Promovare piscicolă în premieră la Satu Mare

  1. Daca cei enumerati mai sus,Prefect,Primar etc,afirma ca consumul de peste este sanatos,ar fi timpul sa ia masuri ca sa puna capat bataii de joc la care sant supusi pescarii sportivi de asociatiile de profil,distrugerii efectivelor de pesti prin braconajul intensiv practicat la nivel Judetean prin largul concurs al autoritatilor si al asociatiilor de profil.

    Pescar
    08/02/2014 at 10:17
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *