Protest în faţa Baroului de Avocaţi Satu Mare

Filed under: Locale |

protest

Un bărbat din judeţul Maramureş a protestat ieri în faţa Baroului de Avocaţi exprimându-şi în acest fel nemulţumirea faţă de faptul că, după spusele lui, un avocat sătmărean l-ar fi înşelat. Este vorba despre Pavel Marin, care purta pe piept şi o pancartă pe care erau scrise nemulţumirile sale. Maramureşeanul pretinde că i-ar fi dat unui avocat sătmărean suma de 1.500 de lei reprezentând o prima tranşă din onorariul său, ca acesta să-l reprezinte într-un proces pe care bărbatul îl avea cu unul dintre cumnaţii săi. Protestatarul a precizat că a trimis aceşti bani prin poştă, însă nu a primit din partea avocatului nicio chitanţă pentru ei. Mai mult decât atât, Pavel Marin este nemulţumit de faptul că avocatul nu a făcut nimic în instanţă şi acum îşi doreşte banii înapoi.

Maramureşeanul a mai spus că a depus la Baroul Avocaţilor Satu Mare o plângere în luna octombrie a anului trecut la care a primit un răspuns la jumătatea lunii decembrie prin care i se comunica că avocatul sătmărean a urmat toate demersurile legale, iar speţa în care era implicat s-a rezolvat pe cale amiabilă. Răspunsul l-a nemulţumit pe Pavel Marin care a depus o contestaţie rămasă fără răspuns până ieri.
Avocatul sătmărean acuzat a precizat că el consideră că prin tot ceea ce a făcut a respectat legea, că suma de bani primită de la Pavel Marin a fost cheltuită cu mai multe drumuri şi că are acte doiveditoare atât pentru banii primiţi cât şi pentru cheltuielile făcute cu acest caz.
Florin Dura

One Response to Protest în faţa Baroului de Avocaţi Satu Mare

  1. Cine stabileste onorariile avocatilor?,pentru o cerere de o pagina pretind doua salarii minime,nu dau nume dar se stie ca majoritatea practica acest jaf la drumul mare,care cabinet de avocat are afisate tarifele s-au face chitanta fiscala,care comisar de garda financiara s-au financist are curajul sa controleze un avocat?,in istoria Satmarului nimeni pana in prezent.

    satmareanul
    18/02/2014 at 02:26
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *