Reconciliere eşuată între liderii pensionarilor

Filed under: Locale |

haidu

Fostul preşedinte al Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor (AJP), Mircea Marian, este acuzat de actuala conducere interimară a asociaţiei că refuză orice dialog pentru a se putea ajunge la pace. Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de către preşedintele interimar al AJP, Livia Haidu, alături de vicepreşedinţii Mariana Floare şi Maria Bălaj, respectiv secretarul executiv Maria Tămăşan. Livia Haidu a precizat că i-a propus lui Mircea Marian o soluţie de compromis, doar că acesta a refuzat planul. Concret, Livia Haidu a propus ca pentru funcţia de preşedinte să fie propusă o altă persoană, în afara Liviei Haidu sau a lui Mircea Marian. Mai mult, actualul preşedinte interimar a acuzat că pe vremea lui Mircea Marian s-ar fi petrecut “anumite probleme financiare”, pe care le-a adus în atenţia conducerii Federaţiei Naţionale a Pensionarilor. Cum nu se putea trăi sub acelaşi acoperiş cu Mircea Marian, preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, şi preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Dorel Coica, au pus la dispoziţie un spaţiu pentru Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor, respectiv în sediul PSD Satu Mare de pe strada Ştefan cel Mare.

“Mircea Marian refuză dialogul”
Preşedintele interimar al Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor, Livia Haidu, susţine că fostul preşedinte Mircea Marian refuză orice dialog în vederea aplanării actualului conflict de la vârful asociaţiei. Mai mult, după demisia lui Mircea Marian din fruntea AJP, petrecută în toamna anului trecut, şi încercarea de revenire în fruntea asociaţiei după doar o lună, a început un adevărat război intern între aripa Haidu şi aripa Marian. “După demisia lui Mircea Marian, eu, ca şi vicepreşedinte, potrivit statutului, am fost împuternicită să asigur interimatul în fruntea AJP. Am încercat să facem alegeri ca să nu mai stăm în acest interimat. Din păcate, după cum se ştie, nu am reuşit să declarăm şedinţa de alegeri statutară pentru că din cei 440 de membri cotizanţi au fost prezenţi doar 135. Nu vreau să prelungesc acest interimat, dar vreau să fim pregătiţi pentru noile alegeri. (…) Am apelat la autorităţi şi am încercat o conciliere la vârful asociaţiei. Am propus o a treia persoană, alta decât mine sau Mircea Marian, dar acesta a refuzat”, a precizat Livia Haidu.

Coabitare imposibilă
Livia Haidu susţine că situaţia a devenit atât de tensionată încât nu s-a mai putut sta nici măcar sub acelaşi acoperiş. Mai exact, Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor a părăsit fostul sediu, în care a rămas Liga Pensionarilor Unirea, aflată în curs de înfiinţare şi al cărei lider este Mircea Marian. Cum nu mai se putea trăi sub acelaşi acoperiş cu Mircea Marian, preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, şi preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Dorel Coica, le-au pus la dispoziţie un spaţiu pentru Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor, respectiv în sediul PSD Satu Mare de pe strada Ştefan cel Mare. “Am încercat o coabitare în fostul sediu, în clădirea sindicatelor. Două zile trebuia să stăm noi acolo şi două zile Mircea Marian. Dar acel climat nu îl puteam accepta, pentru că erau acte de violenţă verbală”, s-a plâns Livia Haidu. Actuala conducere a micşorat şi cotizaţiile membrilor, la trei lei în cazul membrilor cu pensii sub 500 de lei şi la cinci lei în cazul membrilor cu pensii mai mari de 500 de lei.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *